Luni , 13 Mai 2019

UPDATE Copilul înecat într-o fântână din Vîrșolț, declarat mort după 15 ore de resuscitare

UPDATE ORA 10.30 Medicii au declarat decesul copilului, după aproape 15 ore de resuscitare.

 


 

Un copil în vârstă de aproximativ 7 ani a fost găsit fără suflare luni, 13 mai, în jurul orei 20, într-o fântână din localitatea Vîrşolţ. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Porolissum" Sălaj, victima aflată în stop-cardiorespirator avea o temperatură corporală de 19,5 grade, salvatorii efectuându-i manevrele de resuscitare. Minorul a fost transportat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă la Spitalul Județean, unde medicii au continuat resuscitarea pe tot parcursul nopții.

În această dimineață, la ora 8.50, specialiștii efectuau încă manevre de resuscitare, copilul fiind în continuare în stop-cardiorespirator, cu o termperatură a corpului de 33,5 grade.

Din punct de vedere medical, stopul cardiac reprezintă oprirea bruscă a activității mecanice a inimii, ce duce la oprirea circulației sângelul, care nu mai irigă organele vitale. Stopul respirator reprezintă oprirea schimburilor gazoase la nivel pulmonar, adică pacientul rămâne fără suflare mai mult de 5 minute, fapt ce determină leziuni ireversibille la nivel cerebral și este urmat de stop cardiac imediat, dacă funcția respiratorie este reluată rapid.

Primarul din Vîrșolț, Breda Lajos, susține că nefericitul eveniment s-a petrecut sub ochii mamei copilului, aceasta fiind, de altfel, și cea care a sunat la 112, în jurul orei 18.30. Micuțul este din Românași și venise împreună cu familia în zona Vîrșolț pentru a avea grijă de animale. La un moment dat, el s-a urcat pe marginea fântânii, care nu era acoperită, s-a dezechilibrat și a căzut în apa adâncă de 4 metri. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri cu o ambulanţă SMURD, cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă şi cu o autospecială. Salvatorii au reușit să scoată victima din fântână abia după ce au golit fântâna cu ajutorul a două motopompe.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

19 Octombrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
19 Octombrie 2019
Citeşte mai mult