Marţi , 19 Februarie 2019

Tensiuni şi posibile noi proteste în sistemul sanitar

Se anunţă din nou tensiuni şi proteste în sistemul sanitar.  Angajaţii spun că modificările pe care le aduce Ordonanţa de Urgenţă 114 le diminuează veniturile , cei mai afectaţi fiind asistenţii medicali care asigură continuitatea îngrijirilor medicale în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. Principala solicitare a Federaţiei Sanitas o reprezintă eliminarea sporului de continuitate  din plafonul de 30 la sută  fixat de guvernanţi.

Federaţia Sanitas solicită eliminarea sporului de continuitate  din plafonul de 30 la sută  fixat de guvernanţi, fapt ce ar reprezenta o garanţie a păstrării veniturilor celor care asigură continuitatea actului medical, dar şi calcularea sporurilor la salariul actual, astfel încât salariaţii care beneficiază de creşterea salariului de bază începând cu ianuarie 2019 să beneficieze de creşterea reală a veniturilor, spun sindicaliştii.

“OUG 114 introduce în marja de procent de 30 la sută drepturile salariale cuvenite  pentru activitatea desfăşurată sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale.  De asemenea, introduce în acel procent care e alocat sporurilor de către ordonatorul principal de credite indemnizaţia de hrană. Acest lucru reduce foarte mult cuantumul reprezentat  de  acel prag  de 30 la sută pentru  plata celorlalte sporuri din sistemul sanitar. Ca atare , nivelul sporurilor acordate pana În decembrie 2018, introducând aceste două venituri în acel cuantum, diminuează nivelul de sporuri care pot fi acordate datorită  celorlalte condiţii de la locul de muncă. Asta este , în principal, nemulţumirea. Cu cât introducem mai multe drepturi în acest procent maxim de 30 la sută, câteva drepturi trebuie diminuate.  De exemplu, plata de sâmbătă, duminică, sărbători legale se face cu un spor de sută la sută. Introducând acolo şi indemnizaţia de hrană,  cuantumul  pe care îl reprezintă acest 30 la sută nu mai poate permite  acordarea sporurilor  de 100 la sută , doar de 50-55 la sută . In sensul acesta se diminueaza veniturile “ , explică liderul Sanitas Sălaj.

Deşi în ţară numeroşi angajaţi din sistemul sanitar  au primit , pentru luna ianuarie, salarii mai mici comparativ cu decembrie 2018, în Sălaj, din datele existente până în prezent, nu s+au identificat astfel de situaţii, spune Chelement Hodiş, preşedinte Sanitas Sălaj.

“Am primit răspuns în scris de la trei unităţi şi ni s-a comunicat că, pentru luna ianuarie, nici un salariat nu a primit venituri mai mici decat în decembrie 2018. Am primit răspunsuri de la Zalău, de la Jibou şi de la DGASPC.  Asta nu înseamnă că, în continuare, nu se poate întâmpla. Nu ne+au răspuns încă  Şimleul şi Crasna.  Solicitarea noastră a fost să ne spună ce categorii de salariaţi vor fi afecate de aplicarea OUG 114. (…) Fluturaşii s-au dat vineri şi astăzi (ieri, n.red.), o să vedem dacă sunt cumva cazuri particulare “, spune Chelement Hodiş.

Consiliul Naţional Sanitas se întruneşte azi, la Bucureşti, urmând să decidă calendarul acţiunilor de protest.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

19 Octombrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
19 Octombrie 2019
Citeşte mai mult