Miercuri , 14 Noiembrie 2018

Tânăr din Panic, mort în accident în Germania

 

Un tânăr de 32 de ani din localitatea sălăjeană Panic şi-a pierdut viaţa, marţi, 13 noiembrie, într-un groaznic accident rutier în Germania. Șoferul român care transporta pe o platformă două autoturisme, a intrat în plin într-un TIR care circula în fața sa. Impactul a fost atât de puternic încât tânărul a murit pe loc.

 

Cumplitul accident de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa tânărul de 32 de ani, din Panic, s-a produs în jurul orei 16.00, în Germania, pe autostrada A6, între localitățile Sinsheim-Steinsfurt și Bad Rappenau, în apropiere de Stuttgart.  Potrivit autorităţilor germane, citate de jurnalişti, accidentul a avut loc pe fondul neatenției și nepăstrării distanței regulamentare față de vehiculul din față. Șoferul roman, care transporta pe o platformă două autoturisme, a intrat în plin în tirul care circula în faţa sa. Impactul a fost atât de puternic încât mașina condusă de român a intrat aproape doi metri sub autotren.

Potrivit presei germane, românul a murit pe loc, în urma impactului deosebit de violent cu autotrenul din faţă dar și a forței cu care cele două autoturisme transportate pe platformă au apăsat din spate, în momentul impactului, cabina șoferului. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul. 18 pompieri au fost trimişi la faţa locului pentru a debloca traficul. Timp de o oră, cât a durat acțiunea pompierilor, pe autostradă s-a format o coadă de aproximativ 7 kilometri. Abia saera, în jurul orei 21.00, traficul a fost complet reluat. Șoferul tirului a suferit și el un șoc puternic şi a avut nevoie de intervenția medicilor. Poliția urmează să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările în care s+a produs tragedia.

Alina Rad

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

23 August 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
23 August 2019
Citeşte mai mult