Miercuri , 20 Martie 2019

Simulare fără incidente în Sălaj

Miercuri, 20 martie, elevii de clasa a XI-a şi a XII-a au susţinut simularea pentru proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie în funcţie de profilul studiat. În total, la această probă s-au înscris aproape 3.500 de elevi din anii terminali ai liceului, însă circa 10 la sută dintre ei au absentat. Astfel, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, la calsa a XI-a, au fost prezenți 1.556 de elevi din cei 1.743 încriși, iar la clasa a XII-a, 1.607, din 1.755 de candidați înscriși. Și această a treia probă s-a derulat fără incidente.

Emoţiile continuă mâine, când elevii vor susţine proba scrisă la alegere, conform profilului/specializării. Astfel, ei au putut opta pentru una din următoarele materii, în funcţie de studiile urmate: Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie şi, după caz, Sociologie.

În acelaşi timp, Consiliul Naţional al Elevilor continuă protestul "dăm foaia goală", pe care l-a început la simularea probelor de la Evaluarea naţională.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

15 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Gemeni
15 Septembrie 2019
Citeşte mai mult