Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Miercuri , 6 Martie , 2019

Rezultate notabile la Olimpiada de Matematică - limba maghiară

de Andreea Vilcovschi
În perioada 28 februarie-3 martie 2019, la Satu Mare, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Matematică pentru școlile/secțiile cu predare în limba maghiară (clasele V-XII). Județul Sălaj a fost reprezentat de 24 elevi, însoțiți de profesorii Turdean Katalin (Colegiul Național „Silvania” Zalău), Nagy Lenke și Bara Lajos (Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău).
 
Șapte dintre elevii sălăjeni au reușit să se califice la etapa internațională. Este vorba despre Pünkösti Györk, clasa a IX-a, Liceul Reformat Wesselényi Zalău (prof. Bara Lajos), Nagy Kitti-Rozalia, clasa a X-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Turdean Katalin), ambii răsplătiți cu mențiune din partea Ministerului Educației și cu premiul al III-lea din partea organizatorilor Olimpiadei; Loga Patrik, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Borla (prof. Mátyás Rozália), Boda Edina, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Turdean Katalin) Keresztes Beáta, clasa a XII-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Zay Éva), care au primit mențiune din partea Ministerului Educației și a organizatorilor Olimpiadei, și Domokos Ábel, clasa a X-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Turdean Katalin), respectiv Boda Viktória,  clasa a XI-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Zay Éva), ambii cu mențiune din partea organizatorilor.
Elevul Bántó Koppány, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Silvania” Zalău (prof. Turdean Katalin) a fost recompensat de către organizatori cu un premiu special.
Andreea Vilcovschi