Sambătă , 30 Martie 2019

Rezultate mai slabe decât anul trecut la Simularea Bac-ului

Datele statistice făcute publice de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj cu privire la rezultatele Simulării Bacalaureatului nu sunt deloc încurajatoare. Atât la clasa a XI-a, cât şi la clasa a XII-a, rata de promovare a fost mai mică decât la simularea de anul trecut.
La clasa a XI-a, cel mai bun procent al notelor peste 5 s-a realizat la proba la limba maternă, unde din cei 268 de candidați, 180, adică 67,15%, au obținut note peste 5. La limba română din totalul de 1.573 de liceeni prezenţi în sălile de examen, 66,30% au obținut note peste 5, în timp ce la disciplina obligatorie a profilului au luat notă de trecere 38,62% din cei 1.556 de candidați. A fost înregistrat un singur 10, la română, obţinut de un elev de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei.
 
Raportat la cele trei probe scrise susținute de elevii claselor a XI a, procentul de promovare este de 30,86% (reprezentând medii peste 6), faţă de 31,86% la nivel naţional şi de 32,2%, în 2018.
La clasa a XII-a, la română-scris, din totalul de 1.633 candidați prezenți, 1.136, adică 69,56% au obținut note peste 5, la limba literatura maternă, 72,2% din cei 313 liceeni, iar la disciplina obligatorie a profilului 44,92% din cei 1.607 candidați. La ultima probă, cea din disciplina la alegere a profilului și a specializării au fost prezenți 1.595 candidați, 63,44% dintre ei fiind notaţi cel puţin cu 5.
 
Potrivit oficialilor ISJ Sălaj, candidații din clasa a XII a au obținut 19 note de 10, astfel: la română, o notă la Colegiul Național ”Silvania” Zalău; la disciplina profilului, 8 note de 10 (3 la matematică și 5 la istorie), toate la CNS, la disciplina la alegere, 7 note de 10 (3 la disciplina logică, 2 la biologie, 1 la informatică și 1 la sociologie) la CNS, 2 note de 10 (1 la biologie și 1 la informatică) la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei și 1 notă de 10 la disciplina logică la Liceul Tehnologic ”Voievodul Gelu” Zalău.
Procentul de promovare este de 41,65%, faţă de 42,15% la nivel naţional şi 43,6% anul trecut.
Rezultatele obținute la Simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat național 2019 vor fi discutate la clasă cu elevii, vor fi prezentate părinților și analizate în Consiliile profesorale, urmând a fi elaborate planuri de măsuri remediale.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

15 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Capricorn
15 Septembrie 2019
Citeşte mai mult