Luni , 25 Februarie 2019

Profesorii se tem de violența din școli

 

Sindicaliștii din Învățâmânt cer o lege care să protejeze personalul didactic, având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri de violență la adresa profesorilor.

Reprezentații Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au cerut Senatului introducerea urgentă în circuitul de avizare şi aprobare a proiectului de Lege privind protecţia personalului didactic, spunând că s-a ajuns în situația în care unii profesori se tem să meargă la școală din cauza violenţei.

Reprezentanții cadrelor didactice susțin că documentul a trecut tacit de Camera Deputaților, însă este blocat la Senat de peste doi ani.

Sindicaliștii spun că după aprobare, această lege va deveni „un scut de protecţie” pentru cadrele didactice, iar spaţiul şcolar va fi unul sigur, în care să se desfășoare un act educaţional de calitate. “Trebuie găsită o formă prin care oamenii să fie protejați. Deja sunt prea multe cazuri; sunt atitudini incompatibile cu calitatea de elev. Nu se poate să se ajungă ca profesorii să meargă la ore cu frică”, ne-a declarat Eusebiu Lehene, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ Sălaj.

Potrivit spuselor sale, pe lângă o astfel de reglemenatare legală, se impune ca părinții să se preocupe mai mult de educația copiilor. „Părinții  nu pot lăsa educația odraslelor lor numai în sarcina școlii și a profesorilor. Sigur, profesorii trebuie să fie un exemplu, să ofere educație, dar să nu uităm de cei șapte ani de acasă. Educația din familie este un element esențial pentru fiecare copil. Din păcate s-a ajuns în situația asta și pentru că tot mai mulți copii cresc practic fără părinți, în grija bunicilor și a rudelor”, a mai spus liderul sindical.

Proiectul de lege amintit prevede că personalul didactic beneficiază de protecția acordată celor cu funcții de autoritate publică,  adică se bucură de același statut cu cel al polițiștilor, demnitarilor, medicilor, dacă sunt agresați. Cu alte cuvinte, dacă sunt înjurați, amenințați sau chiar loviți în timpul serviciului, agresorii lor vor fi cercetați penal pentru ultraj.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 Iulie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop