Marţi , 7 Mai 2019

Prima recoltă de tomate prin Programul minimis 2019

 

În Sălaj au fost recoltate primele roşii din spaţii protejate, de către un producător înscris în “Programul minimis la tomate” în ciclul I - 2019. La prima recoltare, au fost obţinute o mie de kilograme de tomate, la o seră din localitatea Nuşfalău.

Potrivit informaţiilor primate de la Direcţia Agricolă Sălaj, în Programul minimis la tomate - ciclul I s-au înscris 27 de persoane, însă un singur producăror a reuşit să aibă, până în acest moment, recoltă. Termenul limită până la care producătorii trebuie să recolteze şi să vândă cel puţin două tone de tomate este 31 mai. Anul trecut, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, acest termen limită a fost, însă, prelungit. Producătorii au şi varianta de a vinde acum o cantitate mai mică de tomate, iar diferenţa până la două tone în ciclul II al programului.

Înscrierile pentru ciclul II al Programului minimis la tomate se pot face până în luna septembrie, 3 producători sălăjeni fiind înscrişi déjà. Aceştia trebuie să comercializeze recolta în perioada 1 noiembrie+20 decembrie.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă producătorilor prin acest program este de  3.000 euro/beneficiar/an. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească, simultan, următoarele condiţii:

să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, sa obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii, să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Cererile şi documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la Direcţia Agricolă Sălaj.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

16 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Berbec
16 Septembrie 2019
Citeşte mai mult