Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Joi , 9 Mai , 2019

Patru sălăjeni bănuiți de furt, prinși de polițiști

de Andreea Vilcovschi

Poliţiştii sălăjeni efectuează cercetări în două dosare penale, privind infracţiuni de furt, respectiv furt calificat, fapte comise în perioada 6-7 mai, în comuna Sîg şi în municipiul Zalău.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție județean, oamenii legii au identificat miercuri, 8 mai, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, din Sâg, bănuiţi de comiterea unui furt calificat pe raza comunei. Cei în cauză au pătruns în noaptea de 6 spre 7 mai., într-o anexă şi au sustras mai multe bunuri, printre care un motofierăstrău, un polizor, dar și produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei. Din prejudiciul cauzat s-a recuperat aproximativ 70%.

Tot miercuri, polițiștii au prins un alt sălăjean bănuit de furt. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din Şimleu Silvaniei, care a pătruns, în cursul zilei de 7 mai, în biroul unei instituţii publice din municipiu și a sustras dintr-o geantă suma de 250 de lei.

În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.