Duminică , 5 Iunie 2016

Ionel Ciunt, noul primar al Zalăului

 În urma alegerilor din 5 iunie, Partidul Social Democrat a câştigat Primăria Zalău. Ionel Ciunt este noul primar al municipiului Zalău.

Bătălia pentru municipiul Zalău a fost pierdută de către Radu Căpîlnaşiu cel care a condus destinele zălăuanilor în ultimii 12 ani. Deşi pentru funcţia de primar PNL a desemnat iniţial un alt candidat în persoana lui Valer Crişan, pe ultima sută de metri Radu Căpîlnaşiua fost desemnat candidat pentru  Primăria Zalău.

Se pare că proasta administrare a municipiului vreme de 12 ani nu i-a adus lui Căpîlnaşiu un nou mandat. Din cei 21.497 de alegători prezenţi la vot, marea majoritate au optat pentru un nou primar al municipuului Zalău şi au votat pentru Ionel Ciunt.

„În toate secţiile în care am făcut numărătoarea paralelă suntem în faţa PNL-ului. Nu ştiu exact numărul de voturi, dar undeva în jur de 900-1000 de voturi până acuma. Am câştigat în toate secţiile pe care le-am numărat până acum”, a precizat Ionel Ciunt în această seară.

Situaţia în care se află în momentul de faţă municipiul Zalău, infrastructura puternic deteriorată, lipsa unor măsuri reale de protecţie socială, gradul mare de îndatorare al municipiului vor fi elemente care vor pune la încercare abilităţile de gospodar ale noului primar.

Ionel Ciunt va avea obligaţia de a-şi respecta promisiunile făcute în campania electorală, iar noi vă asigurăm că în continuare vom fi la fel de vigilenţi la nevoile comunităţii.

 

Salajeanul TV

Meteo

25 Aprilie 2020
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei