Vineri , 8 August 2014

Florina Ţurcaş în semifinalele CM Universitar

( monelsabou@yahoo.com )

Echipa Naţională feminină de handbal a României, cu extrema dreaptă Florina Ţurcaş în mare  formă sportivă, a obţinut în această după-amiază, o calificare dramatică, în semifinalele Campionatului Mondial Universitar de handbal feminin. Tricolorele au învins Spania cu 25-24, după ce la pauză ibericele au avut avantaj de 5 goluri, scor 9-14.

 

După victoria cu 32 - 15 în faţa Uruguaiului, eşecul cu Korea 28 - 24 şi victoria în faţa echipei naţionale a Poloniei 24 - 21 din faza grupelor, naţionala feminină de handbal a României a ocupat locul 2 în frupa C la Campionatul Mondial Universitar şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei unde a întâlnit în această după-amiază naţionala Spaniei.

 

La fel ca în partidele disputate în faza grupelor, Nicoleta Cristina Alexandrescu, antrenorul principal al echipei naţionale a României, a trimis-o în luptă, încă din primul minut al întâlnirii şi pe Florina Viorela Ţurcaş, extrema dreaptă din lotul echipei Handbal Club Zalău.

 

Spre nemulţumirea băncii tehnice a echipei României, tricolorele au avut o primă repriză nefastă şi, după 30 de minute de joc, Spania conducea naţionala ţării noastre cu 14 – 9.

 

Jocul echipei României s-a schimbat după revenirea de la vestiare.

 

La zece minute de la reluare, Florina Ţurcaş şi coechipierele sale s-au apropiat la doar două goluri, scor 14-16, iar cu 5 minute înaintea gongului de final Spania avea avantaj de un singur gol, scor 20-21.

 

Zălăuanca Florina Ţurcaş a egalat pentru România în minutul 25, dar Spania şi-a păstrat avantajul şi avea avantaj minim pe tabela de scor 23-24 când mai erau doar trei minute de joc.

 

Tonul revenirii în joc a fost dat de aceeaşi Florina Ţurcaş care a marcat pentru 24-24 în ultimul minut de joc.

 

Spania a reluat repede jocul şi s-a năpustit în atac pentru a marca golul victoriei. Spre nemulţumirea antrenorului Angel Quesada, ibericele s-au precipitat şi au pierdut mingea. Tricolorele nu au greşit şi au marcat pentru 25-24  cu 6 secunde înaintea ultimului fluier al celor două arbitre ale întâlnirii şi România s-a calificat în semifinala Campionatului Mondial, programată mâine de la ora locală 17:30, 19:30 ora României.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

23 Iulie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop