Joi , 16 Mai 2019

Școală de vară TenarisSilcotub, pentru elevi și profesori

Elevii și profesorii din Zalău vor descoperi în această vară lumea în cadrul programului STEMsylvania - Școala de Vară TenarisSilcotub, inițiat și finanțat de către compania producătoare de țevi, și derulat în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi, alături de Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău și Inspectoratul Școlar.

 

Programul se bazează pe dezvoltarea tuturor competențelor de științe, tehnologie, inginerie și matematică atât în rândul profesorilor, cât și al tinerilor, iar activitățile din cadrul programului sunt gratuite pentru toate grupurile țintă.

În cadrul programului STEMsylvania se pot înscrie 54 cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, 18 directori, 95 elevi din ciclul primar și 45 elevi de gimnaziu. Părinții își pot înscrie copiii până în 16 iunie, iar profesorii și directorii se pot înscrie până în 9 iunie. Toate activitățile din cadrul programului sunt gratuite, iar înscrierile se pot realiza pe site-ul noi-orizonturi.ro.

 

Pe parcursul a trei săptămâni, mai exact între 8 și 26 iulie, elevii și profesorii din Zalău vor explora probleme reale din comunitate și vor găsi soluții pe tematici precum apa, infrastructura urbană sau cetățenia activă.

Compania noastră investește de peste 10 ani în comunitățile unde deține unități de producție. Principala direcție de investiție este educația. Credem că doar prin educație se poate face diferența și asigura evoluția unei societăți. Programul STEMsylvania este un proiect nou, conceput să ofere cadrelor didactice o nouă perspectivă asupra predării și învățării, iar micilor beneficiari o experiență inedită pe perioada verii bazată pe explorare, curiozitate și creativitate”, susține Codruța Hodrea, manager în relația cu comunitatea, TenarisSilcotub.

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Iunie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei