Luni , 18 Februarie 2019

Anul şcolar ar putea începe mai devreme

Anul şcolar 2019-2020 ar putea începe cu o săptămână mai devreme, adică în data de 9 septembrie 2019. Propunerea a venit din partea reprezentanţilor părinţilor şi a fost prezentată  în Comisia de Dialog Social, la Minsiterul Educaţiei Naţionale. Iniţiatorii propunerii spun că, în aceste condiţii, elevii înscrişi pentru examenul de Bacalaureat ar putea să susţină probele mai devreme, astfel încât să nu să se confrunte cu temperaturile înalte.

Concret, următorul an şcolar, 2019-2020, ar urma să  înceapă în data de 9 septembrie, nu în 16 septembrie,  aşa cum a propus anterior Ministerul Educaţiei Naţionale. Potrivit proiectului de ordine al Ministerului Educaţiei Naţionale, publicat în data de 12 februarie, anul şcolar 2019-2020 începe în data de 16 septembrie 2019 şi se termină pe 19 iunie 2020.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au anunţat că propunerea va fi analizată în cadrul instituţiei , iar o decizie în acest sens va fi anunţată cât mai curând.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

19 Octombrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Taur
19 Octombrie 2019
Citeşte mai mult