Marţi , 16 Aprilie 2019

“Ai grijă de vocea ta”

Ziua Mondială a Vocii a fost marcată, luni, 16 aprilie, în Sala “Avram Iancu” a Primăriei Zalău, prin simpozionul intitulat "Ai grijă de vocea ta". Evenimentul a fost organizat la Zalău pentru al patrulea an consecutiv, graţie implicării Ordinului Asistenților medicali – filiala Sălaj, a Colegiului Medicilor Sălaj și a Liceului de Artă "Ioan Sima". Ediția din acest an a fost dedicată asistenților medicali și a avut-o, printre invitaţi, pe președinta Societății Române de Foniatrie, dr. Rodica Mureșan.

Simpozionul a debutat cu o incursiune în lumea muzicii populare, asigurată de tinerii artişti de la Liceul de Artă “Ioan Sima” din Zalău, toţi fiind răsplătiţi cu diplome de participare, din partea Ordiniului Asistenţilor Sălaj.

Pe parcursul simpozionului au mai urcat pe scenă pentru a-şi demonstra performanţele vocale Rodica Pop-Seling și Marc Mitrașca.

 

“Vocea fiecărui individ este unică. Oamenii ar trebui să aibă o voce caldă, să ştie să îşi exprime sentimentele, să fie preocupaţi, plăcuţi şi de încredere. Atractivitatea vocii este impactul cel mai puternic în conversaţiile telefonice sau în discursurile pe care le avem. O astfel de voce are două calităţi esenţiale: tonalitatea şi impactul. Tonalitatea se referă la cât de înalte sau de joase sunt sunetele pronunţate, în timp ce impactul cuprinde rezonanţa vocii, care poate să fie puternică sau lină, articularea cuvintelor – felul în care pronunţăm sunetele, dacă se aud distinct şi clar, respective volumul, ce implică tăria sau blândeţea vocii. O voce atractivă este caracterizată printr-un nivel moderat al tonalităţii, al rezonanţei, al articulaţiei cuvintelor şi al tăriei”, a declarat Rodica Mureşan, preşedintele Ordinului Asistentelor – filiala Sălaj.

 

La rândul său, medicul ORL Anamaria Matioc a făcut referiri la soluţiile pe care medicina le-a identificat pentru cei lipsiţi de voce. “Traheostomia este un subiect de interes pentru profesioniştii din domeniul medical. Este un orificiu artificial creat în peretele anterior al traheei, la nivelul gâtului, care poate fi o traheotomie – o incizie propriu-zisă, între două inele traheale, practicată doar în situaţii de urgenţă, când pacientul nu poate respira şi trebuie să îi eliberăm căile respiratorii, sau o traheostomie. Acesta din urmă este o procedură chirurgicală mai elaborată, indicată de regulă în situaţiile de obstrucţii de căi respiratorii superioare”.

Ziua Mondială a Vocii este un demers ce are ca scop conştientizarea publicului asupra importanţei crescânde a vocii umane în activitatea socio-profesională, un mod de a atrage atenţia asupra problemelor vocale. Iniţiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de Ziua Naţională a Vocii, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea incidenţei cancerului de laringe. Acţiunea s-a răspândit rapid, pentru ca în 2013, data de 16 aprilie să fie declarată oficial drept Ziua Mondială a Vocii.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Iunie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei