Vineri , 7 Iunie 2019

Acțiune de informare organizată de ITM Sălaj

Peste 50 de reprezentanți ai angatorilor și persoane fizice au participat, în perioada 15 aprilie-31 mai, la acțiunea de informare și conștientizare cu privire la respectarea legislației specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internship. Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj și a urmărit informarea persoanelor implicate în ceea ce privește dezvoltarea carierei și a procesului de formare profesională continuă pentru asigurarea unei forțe de muncă calificate. De asemenea, s-a urmarit încurajarea dialogului social care să ducă la dezvoltarea parteneriatelor sociale la nivel local pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor fără un loc de muncă.
 
Campania și-a propus creșterea gradului de conștientizare a entităților care au calitatea de angajator și pot, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe baza de contract de ucenicie, contract de stagiu – anexa la contractul individual de muncă sau să utilizeze interni în baza contractului de internship. Alte obiective l-au reprezentat îndrumarea entităților care au calitatea de angajator în aplicarea unitară a prevederilor legale privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internship, informarea celor care au calitatea de angajator în ceea ce privelte dezvoltarea carierei și a procesului de formare profesională și facilitarea integrării sociale a persoanelor interesate în concordanță cu aspirațiile profesionale și cu necesitățile pieței muncii.
 
Cu ocazia acestei acțiuni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a diseminat informații referitoare la punerea în aplicare a legislației privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internshipul.
Toate aceste informații au fost diseminate în cadrul unor sesiuni de informare la care au participat reprezentanți ai angajatorilor (societăți comerciale, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate) din diverse domenii de activitate: industrie, construcții, comerț, prestări servicii, agricultură, precum și persoane fizice: șomeri și elevi.
 
De asemenea, la sesiunile de informare a participat un reprezentant al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj care a prezentat aspecte referitoare la diversele finanțări de care angajatorii pot beneficia.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Noiembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei