Vineri , 6 Septembrie 2019

7 Reguli Feng Shui pentru a atrage energia pozitivă în casa ta

 

sursa foto: shutterstock

Amenajarea spațiului în care locuiești urmând vechile principii chinezești Feng Shui are o mulțime de beneficii. Modul în care aranjezi mobila și obiectele decorative dintr-o cameră are un impact direct asupra fluxului de energii din casă. Dacă simți nevoia să faci o schimbare în casa ta, poți începe prin a-ți reamenaja mobila conform principiilor Feng Shui.

Iată cum îți poți transforma livingul într-o oază de armonie și pozitivism:

Cum stii deja, sufrageria este camera centrală a oricărei case, locul unde îți petreci o mare parte din timp, unde te relaxezi și unde te bucuri de compania oaspeților care îți trec pragul. Din acest motiv, această cameră trebuie să fie cât mai armonioasă și primitoare.

 

  1. Să începem cu obiectele mari. Ce ai în sufragerie? O bibliotecă, un set cu canapea și fotolii, o masă (mai mică sau mai mare, în funcție de nevoi) și câteva scaune. Corpurile mari de mobilier trebuie poziționate, potrivit regulilor Feng Shui, astfel încât ușa de la intrarea în living să se afle în lateralul lor și niciodată în față. Așa că le poți muta cu spatele la peretele opus celui unde se află ușa. În mod obligatoriu ele trebuie aranjate cât mai practic, pentru a nu exista obstacole în timpul deplasării prin cameră. Canapeaua și fotoliile trebuie să fie bine proporționate cu dimensiunea camerei (nici prea mari, nici prea mici) și nu trebuie niciodată puse sub ferestre sau sub alte corpuri suspendate.

  2. Masa din sufragerie este un element important, conform principiilor Feng Shui, ea aducând stabilitate și echilibru în sânul familiei. Condiția este să aibă formă circulară și să o folosești, din când în când, și pentru a mânca. Iar dacă acest lucru nu este posibil (pentru că este prea mică, de exemplu), atunci ține mereu pe ea ceva de mancat – un vas cu fructe, dulciuri, semințe etc. Cel mai bine este să pui măsuța în mijlocul camerei.

  3. Tot în sufragerie, pentru armonie, un plus de prospețime și stabilitate este recomandat să ai o plantă verde. Pe aceasta o vei poziționa în dreptul ușii și trebuie mereu îngrijită deoarece se spune că frunzele galbene, uscate ale plantelor alungă norocul.

  4. Lucrurile vechi, stricate sau pe care nu le folosești niciodată trebuie să dispară din sufragerie. Acestea aduc ghinion, atrag energiile negative și împiedică accesul celor pozitive.

  5. Conform regulilor Feng Shui, tablourile și fotografiile înrămate de pe pereți sunt benefice doar dacă ramele sunt din lemn sau metal, niciodată din plastic. Este bine să știi că în sufragerie trebuie să ții numai fotografiile cu rude și prieteni. Pe cele cu persoana iubită se recomandă să le pui în dormitor.

  6. Dacă ai o oglindă în living, poziționeaz-o astfel încât să reflecte obiecte cu încărcătură pozitivă. Nu este bine să reflecte lucruri dezordonate, stricate sau uși.

  7. Nu uita de lumină! Iluminatul corespunzător al unei încăperi este o regulă de bază pentru dobândirea echilibrului. Camera de zi trebuie bine luminată pentru ca energiile negative să nu se “adăpostească” în zonele întunecoase. 

 

Jocurile de lumini sunt și ele bune de utilizat pentru a scoate în prim plan anumite obiecte speciale din cameră.

 

 

 

Salajeanul TV

Meteo

15 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Gemeni
15 Septembrie 2019
Citeşte mai mult