Luni , 10 Iunie 2019

23 de mii de sălăjeni au plătit taxa auto

 Numai în judeţul Sălaj există 23 de mii de dosare pentru recuperarea taxei auto, din care peste 17 mii sunt in municipiul Zalău. Taxa auto a apărut în anul 2007 şi a fost plătită timp de 10 ani la achiziţionarea unei maşini. O perioadă s-a aplicat pentru orice timp de autovehicule , apoi doar pentru maşinile second hand.

 

În Sălaj, au fost depuse 23 de mii de dosare pentru recuperarea taxei auto, plătită sub toate denumirile de+a lungul timpului, din care 17 mii sunt numai în Zalău, anunţa, la finele anului trecut, Laurenţiu Butiri, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj.

Taxa auto a apărut în anul 2007. S-a numit, atunci, taxă de primă înmatriculare şi se achita doar pentru maşinile second-hand importate. În 2008, taxa este rebotezată şi devine taxa de poluare, urmând a se plăti atât pentru maşinile noi, cât şi pentru cele vechi. Ulterior, maşinile noi au fost exceptate, totuşi,  de la plata taxei de poluare. În decembrie 2008, Guvernul a decis triplarea taxei pentru maşsinile second-hand din import, masura fiind urmată de o serie de proteste în toată ţara. În 2009, an în care Comisia Europeana a stabilit că taxa este discriminatorie, valoarea acesteia este redusă cu o treime. În 2010, dispare din nou exceptarea maşinilor noi de la plata taxei. În 2011, Curtea Europeana de Justitie decide şi ea că taxa de poluare este discriminatorie, iar Guvernul e obligat să o modifice. Aşa apare o nouă formă a taxei, botezată acum taxa auto, care trebuia achitată chiar şi pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 2007, la revânzarea lor. În 2013 apare timbrul de mediu, care a funcţionat fix invers faţă de taxa de poluare din 2008 şi taxează mai puţin maşinile vechi, pentru ca au viaţă mai scurtă. În februarie 2017, spre bucuria şoferilor, taxa a fost desfiinţată.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Iunie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei