Joi , 12 Iulie 2018

Ziua Sportului șimleuan aduce orașele înfrățite, și nu numai, împreună

Aproximativ 100 de persoane din Șimleu Silvaniei și din orașele înfrățite ale urbei de la poalele Măgurii vor marca sâmbătă, 14 iulie, la Șimleu Silvaniei, Ziua Sportului șimleuan printr-un eveniment aflat la prima ediție, ce cuprinde o serie de competiții sportive ca volei, șah, tenis de masă și fotbal. Competițiile sportive se vor desfășura în diferite locații din Șimleu Silvaniei și vor fi susținute de echipe locale și oaspeți stabiliți în baza unor invitații, participanți ce provin din cele trei orașe înfrățite din Ungaria, Nyirbator, Szarvas, Albertirsa, din Chișinău, dar și din Târgul Mureș. Evenimentul se desfășoară în contextul în care sportul devine liant între membrii comunităților și contribuie la îmbunătățirea și aprofundarea relațiilor de colaborare stabilite la nivel instituțional.




Ideea organizării unei astfel de activități provine, așadar, de la vecinii noștri maghiari din Nyirbator care au organizat un eveniement similar anul trecut, iar în calitate de orașe înfrățite orașul Șimleu Silvaniei a împrumutat acest exemplu de bune practici pentru a oferi posibilitatea cetățenilor să lege relații durabile, iar instituțiile să își întărească relațiile colaborare.
Locația desfășurării competiției de fotbal se va desfășura pe stadionul orășenesc din Șimleu Silvaniei, voleiul va avea loc în Sala de Sport „Măgura”, iar tenisul de masă și șajul este programat să aibă loc la Școala Gimnazială „Silvania”. Evenimentul va începe în jurul pranzului, iar spre seară, pe stadion, vor fi desemnați câștigătorii fiecărei categorii sportive.

Organizatorii acestui eveniment sportiv sunt Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Consiliul Local.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 Noiembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Fecioara
20 Noiembrie 2018
Citeşte mai mult