Vineri , 7 Septembrie 2018

Zilele Siguranţei Rutiere Michelin, la finalul săptămânii viitoare

Michelin organizează pe 15 septembrie, în intervalul orar 9,00 – 18,00, cea de-a VII-a ediție a „Zilelor Siguranţei Rutiere Michelin”, un eveniment ce se va desfășura pe Platoul de Marmură din municipiul Zalău.

 

Astfel, ediția din acest an a „Zilelor Siguranţei Rutiere Michelin”, ce se adresează deopotrivă atât celor mici, cât și celor mari, propune jocuri, concursuri şi activităţi interactive care să faciliteze înțelegerea regulilor de bază ale siguranţei rutiere. Provocarea distractivă revine pentru micii biciclişti cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani, pentru care Michelin a pregătit un traseu de biciclete.

 

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția participanților o mașină de curse originală ce a participat la circuitul DTM şi care va oferi o experiență intensă de circuit de curse.

De la eveniment nu vor lipsi nici simulatoarele „Reflex” şi „Impact”, create special pentru a testa spiritul de reacție și viteza, dar și pentru a arăta participanților importanța folosirii centurii de siguranță atât pentru soferi, cât și pentru pasageri.

 

Micii participanți se vor putea juca în nisip, vor putea colora desene pe teme de siguranţă rutieră și se vor putea plimba cu mașinuțe.  

 

Până acum și-a confirmat prezența campionul de raliuri Alex Filip, alături de mașina sa de curse și campionul naţional de ciclism Alex Ciocan, care va da startul traseului de biciclete.

 

Toţi cei care doresc să afle mai multe detalii legate de eveniment, dar și programul pregătit de Michelin o pot face pe pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Poliţia Municipiului Zalău şi Primăria Municipiului Zalău.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

24 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei