Miercuri , 4 Septembrie 2019

Zeci de mașini în pericol iminent de accident

Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 1.414 vehicule din județul Sălaj, 37,27% dintre aceste fiind neconforme din punct de vedere tehnic, iar 68 prezentau pericol iminent de accident. De asemenea, 1,07% dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică, respectiv ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate 198 de amenzi contravenționale, au fost retrase 179 certificate de înmatriculare și au fost reținute 7 permise de conducere.
În țară, au fost verificate peste 33.000 vehicule, mai mult de 45% fiind neconforme din punct de vedere tehnic, iar peste 1.700 prezentând pericol imminent de accidente.
 
Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate, precum și la sistemele de frânare și direcție.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
RAR precizează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

15 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
15 Septembrie 2019
Citeşte mai mult