Joi , 13 Septembrie 2018

UPU-SMURD Zalău va fi extins, modernizat și dotat cu aparatură

11 milioane de lei ar urma să fie investiți în extinderea, modernizarea și dotarea UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău, după ce mercuri, 12 septembrie, consilierii județeni au aprobat un proiect în vederea finanțării investițiilor prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în contextul în care un număr tot mai mare de sălăjeni apelează la serviciile UPU-SMURD Zalău, realitate  ce impune atât reconsiderarea totală a destinațiilor spațiilor existente, cât și realizarea unor spații suplimentare, în vederea asigurării desfășurării actului medical în condiții optime. Conform mențiunilor regăsite în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, acest lucru se poate realiza doar prin extinderea construcției existente atât frontal și posterior, cât și pe orizontală și pe verticală.

 

Astfel, Consiliul Județean Sălaj, întrunit în ședință extraordinară, a aprobat un proiect cu o valoare de 11 milioane lei ce urmează să fie investiți în extinderea, modernizarea și dotarea cu aparatură a Spitalului Județean. Printre dotări regăsim achiziționarea unui computer tomograf, aparate de radiologie, dar și dotarea tuturor cabinetelor. UPU-SMURD se află pe lista celor 33 de unități spitalicești de primiri urgențe selectate de Ministerul Sănătății pentru acest tip  de intervenții, lucru ce îl face să devină un proiect necompetitiv. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 11.433.417,45 lei, din care contribuția proprie a județului Sălaj este de 135.219,99 lei.

 

„Vreau să fac câteva precizări legate de acest proiect.  [...] Prin acest proiect, practic, se dublează spațiul, iar în partea de dotare am optat pentru varianta în care să transferăm cât mai multe posibilități de investigație medicală în UPU. [...] Aveam două variante: să facem un proiect mai mic în valoare de un milion și jumătate de euro, cât este valoarea eligibilă, sau să facem un proiect complet care să rezolve o problemă pe termen lung, și am ales cea de-a doua variantă”, a precizat președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc.

 

Prin realizarea acestui proiect, secția UPU-SMURD va respecta prevederile legale, spațiile nou create fiind dotate cu aparatură medicală corespunzătoare ce vor avea următoarele funcțiuni: spațiu ghipsare, cabinet medicină dentară, spaţii pentru computer tomograf, circuite funcţionale separate pentru adulţi şi copii, cameră de observare şi izolator pentru sectorul pediatric, zonă de aşteptare pentru pacienţii care au trecut de faza de triere, traseu liber din zona de acces ambulanţe direct în zona de resuscitare şi tratament imediat, spaţii administrative și spaţii pentru spălare, dezinfectare, reparare şi/sau depozitare tărgi şi/sau scaune rulante pentru pacienţi.

 

Comentariile celorlalți

Ina pe 21.09.2018 la 09:55
Nimic

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

24 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei