Miercuri , 19 Iunie 2019

Trofeul Electricianului, la Zalău

Zalăul găzduieşte în aceste zile cea de-a 40-a ediţie a Trofeului Electricianului, cel mai important concurs profesional din domeniu. Competiţia organizată de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord, parte a Grupului Electrica, reuneşte peste 100 de specialişti din şase judeţe ale României, care se întrec în şapte meserii. Trofeul Electricianului reprezintă un test profesional contra-cronometru şi o excelentă pregătire pentru momentele dificile din activitatea de zi cu zi. Cei mai buni electricieni se vor califica la etapa naţională a concursului, ce va avea loc la Iaşi.

Deschiderea manifestării a avut loc miercuri, 19 iunie, în sala festivă a Clădirii Transilvania, în prezenţa directorului general al Electrica Transilvania Nord, Emil Merdan, a directorului Sucursalei Zalău, Ovidiu Ardelean, a vicepreşedintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate UNIVERS, Marius Lobonț, şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene.

“În fiecare an, SDEE SA, împreună cu Federația Univers organizează acest concurs pe teme profesionale, concurs care permite profesioniștilor din cadrul societății să-și demonstreze cunoștințele și abilitățile de care dispun în domeniul în care activează. În contextul socio-economic actual, al procesului de transformare a societății noastre, cât și pe fondul schimbărilor de natură legislativă și de reglementare ce au loc, rolul nostrum, al specialiștilor din sectorul energetic – de a asigura continuitatea în alimentarea cu energie electric, dar și calitatea energiei electrice distribuite pentru comunitatea în care trăim – este fundamental și reprezintă o provocare continuă”, a declarat Ovidiu Ardelean, dirrectorul Sucursalei Zalău.

Trofeul Electricianului are o lungă tradiţie şi a rămas în atenţia angajaţilor ca o portunitate în care îşi pot măsura talentul şi priceperea, dar şi o bună ocazie de a-şi cunoaşte mai bine colegii din întreaga ţară şi de a învăţa din experienţa acestora.

 

 

Comentariile celorlalți

Corsicanu. pe 20.06.2019 la 21:39
Impecabil!Fara scutcircuit si puneri la pamant!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Iulie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei