Vineri , 12 Octombrie 2018

Trei bănci din România depăşesc de trei ori, ca profit, media Uniunii Europene

Trei bănci comerciale din România au înregistrat, la jumătatea acestui an, o rată de profitabilitate de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Banca Transilvania, BCR și BRD au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21 la sută la jumătatea anului, potrivit datelor Autorității Bancare Europene (ABE), preluate de Profit.ro. Asta în condiţiile în care media Uniunii Europene a fost de 7,2 la sută.

În topul clasamentului se mai află băncile din Ungaria, cu un randament de aproape 18 la sută, și Bulgaria, Lituania și Letonia, cu aproximativ 13 la sută. La polul opus, băncile din Grecia sunt pe pierdere, iar cele din Cipru au înregistrat un randament de 1,3 la sută.

Statistica realizată la nivelul Uniunii Europene s-a bazat pe cele mai importante 187 de bănci din țările membre. În cazul țărilor cu sisteme bancare mai mici, cum este şi cazul României, au fost selectate cele mai mari trei bănci de importanță sistemică - Banca Transilvania, Banca Comercială Română și BRD Societe Generale. Dacă adăugăm și restul băncilor din piață, randamentul mediu al capitalurilor a fost de 15,7 la sută la jumătatea anului, potrivit datelor BNR preluate de Profit.ro, procent ce ne plasează tot cu mult peste media europeană. 

 

Băncile din România - profit de peste 3,6 miliarde de lei într-o jumătate de an
Profitul pe care îl fac băncile în România creşte în mod mai mult decât evident. Întregul sistem bancar din România a făcut un profit consolidat de 3,6 miliarde de lei la jumătatea anului, în creștere cu o treime față de 2017. Banca Transilvania a obținut un profit de 853 de milioane lei în primul semestru, mai mare cu două treimi decât cel din perioada similară a anului trecut. BCR a obținut un rezultat net mai mult decât dublu față iunie 2017, circa 700 de milioane de lei. BRD a obţinut în primele 6 luni din acest an un profit net de aproape 760 de milioane de lei, cu o treime peste rezultatul din aceeași perioadă a anului trecut. Specialiştii explică această situaţie prin faptul că, în România, băncile au dobânzi mari la creditele pe care le acordă şi oferă dobânzi mici la depozite. Această diferenţă este, în România, de aproximativ 3,4 procente, în condiţiile în care în Uniunea Europeană media acestei diferenţe între dobânda percepută şi cea acordată este de 1,4 la sută.

 

S-au împuţinat creditele neperformante
Rata creditelor neperformante aferentă băncilor din România a continuat să scadă, arată datele oficiale, ajungând la șase la sută, ceea ce înseamnă o reducere de 0,3 procente față de primul trimestru al acesui an și de 2,9 procente comparativ cu prima jumătate a anului 2017. În aceste condiţii, dintre primele țări ca pondere a creditelor cu întârzieri la plată mai mari de 90 de zile România se află acum pe locul 11, în spatele Poloniei, Irlandei, Croației sau Ungariei.

Raport redus credite bancare - depozite bancare

Datele oficiale arată că băncile din România au al doilea cel mai redus raport credite-depozite din Uniunea Europeană, după Malta, cu 66 de lei credite acordate la fiecare 100 de lei în depozite, față de o medie de 116 la sută la nivel european.
În altă ordine de idei, cele mai mari trei bănci din piața românească au mai multe resurse din depozite decât media sistemului, care arată o rată credite versus depozite de 75 la sută la jumătatea anului, potrivit datelor BNR preluate de Profit.ro.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei