Joi , 19 Decembrie 2019

Tratamente fără interferon

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că va închei noi contracte pentru tratamentul hepatitei virale cronice C, până la finalul acestui an.

În baza acestor contracte, spun oficialii Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, vor beneficia de tratament un număr de 17.500 de pacienţi adulţi cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză şi ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar şi pentru genotipurile 1a şi 4, care înregistrează o incidenţă mai scăzută în ţara noastră.

De asemenea, pentru prima oară va fi acordat tratament fără interferon şi pentru 100 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

„Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

 

De asemenea, CNAS a mai finalizat şi negocierea unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru un număr de 300 de pacienţi adulţi cu hepatita C (toate stadiile de fibroză şi ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior. Odată cu derularea noilor contracte, tratamentul fără interferon va fi acordat şi în judeţele Suceava, Vâlcea şi Arad. Astfel, tratamentul va fi asigurat adulţilor de medici din specialităţile gastroenterologie şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 16 judeţe, precum şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Pentru copii, tratamentul va fi asigurat de medicii cu specialităţile gastroenterologie pediatrică şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din zece judeţe – Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş – şi din Bucureşti.

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

21 Ianuarie 2020
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei