Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Marţi , 9 Iulie , 2019

Sute de nemulțumiți la Bac

de Andreea Vilcovschi

 Luni, 8 iulie, după afișarea rezultatelor la Examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea iunie-iulie, absolvenții sălăjeni au depus 587 contestații. Potrivit unui centralizator al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, 225 dintre acestea vizează proba scrisă de Limba și literatura română, 166 Matematica, 42 Anatomia, 38 Biologia și 35  Istoria. Nemulțumiri au fost și la Geografie, Informatică, Limba și literatura maternp, fizică, sociologie, psihologie, logică, filozofie și chimie anorganică.

Nota obținută la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată, inițial, la evaluarea lucrării. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi publicate în 13 iulie.

Reamintim că în județul Sălaj, înainte de contestații, din cei 1.703 absolvenți care au susținut examenul au promovat 1.043, rata de promovare înregistrată, de 61,24%, fiind mai mică decât în urmă cu un an și sub media națională din 2019. Dacă anul trecut, niciun elev nu a reușit să obțină 10 pe linie, acum, nu mai puțin de 7 tineri, toți de la Colegiul Național Silvania din Zalău, au primit nota maximă.