Miercuri , 10 Iulie 2019

Sute de amenzi pentru pietoni

Polițiștii rutieri din Sălaj au aplicat în primele șase luni ale acestui an sute de sancțiuni contravenționale pentru pietonii care nu au respectat regulile de circulație.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în perioada amintită, oamenii legii au desfăşurat 58 de activităţi, în urma cărora au fost aplicate 715 sancțiuni contravenționale, atât pentru traversare neregulamentară, cât și pentru deplasarea necorespunzătoare pe drumul public. Valoarea totală a amenzilor depășește 100.000 lei.
De asemenea, din vina pietonilor,  în perioada analizată, pe drumurile din județ s-au produs nouă accidente grave de circulație, soldate cu trei morţi  şi şase răniţi grav.
 
Polițiștii sălăjeni reaminesc pietonilor câteva sfaturi de care trebuie să ţină cont, pentru a nu ajunge în cea de victimă: "Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public. Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul. Respectaţi culorile semaforului electric. Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii. Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!"

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

17 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Săgetător
17 Septembrie 2019
Citeşte mai mult