Luni , 19 Februarie 2018

Se caută, printre sălăjeni, donatori de celule stem

Pentru prima dată, sălăjenii au avut ocazia, la sfârşitul acestei săptămâni, să se înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. În prima zi, aproape o sută de sălăjeni au răspuns acestei provocări.

Sălăjenii care au trecut vineri pragul Centrului de Transfuzie Sanguină au putut să se înscrie în registrul destinat donatorilor de celule stem. Este pentru prima dată când la centrul din Zalău există această posibilitate.

„Astăzi(n.r. vineri) avem o noutate absolută  în judeţul Sălaj, este pentru prima dată când avem ocazia să ne înscriem în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. Ce înseamnă, de fapt, să devii donator de celule stem? Înseamnă să ajuţi la vindecarea unui pacient cu leucemie, aceasta fiind singura şansă ca aceşti pacienţi să se vindece”, a precizat dr. Cristina Ilieş, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj.

Cei care au trecut pragul Centrului nu au stat pe gânduri, au fost receptivi  şi s-au înscris în acest registru.

„Sunt un donator fidel al acestui Centru, donez sânge de aproximativ patru, cinci ori pe an şi întâmplarea a făcut ca azi (n.r. vineri) să mă nimeresc la Centru exact când se face înscrierea în acest registru. Bineînţeles că am răsouns afirmativ la acest proiect, fiind unul bun, benefic pentru toţi cei care au probleme”, a precizat Daniel Tăut, un donator pe care l-am întâlnit la Centrul de Transfuzie Sanguină.

În fiecare an, mii de copii și adulți sunt diagnosticați cu leucemie sau alte boli grave ale sistemului imunitar care, netratate, sunt mortale. „Avem 22 de pacienţi ale căror dosare sunt la noi, la Registrul Donatorilor, care nu au un donator găsit în familie şi care au nevoie de un donator neînrudit. Pentru aceşti pacienţi noi ducem o luptă de la o zi la alta de a le identifica un donator compatibil. Oricare dintre noi ar putea constata că poate, dacă ne-am înscrie, am fi compatibili cu aceşti pacienţi. Merită să le dăm o şansă la viaţă, iar printr-un gest atât de simplu putem să-i salvăm”, a precizat Lucia Grijac, reprezentant al Registrului Donatorilor.

Transplantul de celule stem este un act medical prin care sunt transferate celule stem sănătoase de la un donator la un pacient. Înainte de transplant, pacienţii fac un tratament de chimioterapie şi, eventual, de radioterapie, care distruge măduva bolnavă şi lasă loc liber celulelor stem sănătoase.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei