Duminică , 18 Decembrie 2016

Şase pentru Sălaj!

Sâmbătă dimineața, parlamentarii sălăjeni au intrat în posesia certificatelor doveditoare de alegere în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Instituției Prefectului Județului Sălaj. Cu acest prilej, aleșii au reiterat promisiunea că vor reprezenta interesele sălăjenilor.
Sâmbătă dimineața, președintele Biroului Electoral Județean Sălaj, judecătorul Claudia Tomșa, a înmânat  certificatele doveditoare parlamentarilor sălăjeni prezenți la ceremonie, în ordine alfabetică. Primii care au primit certificatele au fost reprezentanţii la Camera Deputaţilor, respectiv: Liviu Balint (PMP), Lucian Bode (PNL), Iuliu Nosa (PSD). Cel de-al patrulea deputat, Seres Denes (UDMR), nu a putut participa la ceremonie din motive obiective. Pe urmă, cei doi senatori, respectiv Vasile Cristian Lungu (PMP) și Gheorghe Pop (PSD) și-au primit certificatele doveditoare de alegere în aceeași manieră.
 Ceremonia a fost prezidată de subprefectul județului Sălaj, Vasvari Robert-Gergely, care a transmis mesajul Instituţiei Prefectului către parlamentari, prin care îi îndeamnă spre unitate și colaborare. „În primul rând, vă felicit pentru rezultatele obținute la aceste alegeri. Consider că aceste alegeri parlamentare din 11 decembrie 2016 au fost bine organizate la nivel de județ și toate instituțiile implicate și-au făcut datoria. Campania pentru alegeri, competiția au trecut, urmează pentru dumneavoastră o perioadă care trebuie să fie dedicată muncii pentru binele oamenilor pe care îi reprezentați. Recomand să puneți deoparte doctrine de partid și diferențele care vă despart, să vă uniți forțele pentru a construi, pentru a făuri lucruri bune pentru acest județ. Cu un citat celebru vă urez putere pentru această muncă: un politician se gândește la următoarele alegeri, un om de stat la următoarea generație. Vă doresc mult succes în activitate.”
La finalul ceremoniei, parlamentarii au enunțat obiectivele generale pe care le au pentru acest mandat.
Gânduri la început de mandat
Iuliu Nosa
,,Alegerile s-au terminat, suntem parlamentari de Sălaj aleși, suntem în posesia certificatelor doveditoare. Le mulțumesc tuturor sălăjenilor care s-au prezentat la vot duminică, le mulțumesc în mod special celor care au votat Partidul Social Democrat. Urmează o perioadă nu simplă, dar eu cred că până la sfârșitul săptămânii viitoare să reușim să avem desemnat un prim-ministru și poate chiar un Guvern. Mulțumesc încă o dată foarte mult. La început de mandat, îi rog pe sălăjeni să aibă în continuare încredere, iar pentru că suntem în prag de sărbători, le doresc sărbători fericite și numai bine.”
Liviu Balint
,,În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor sălăjenilor care au fost prezenți duminică, 11 decembrie, la vot. Vreau să le mulțumesc și celor care m-au votat, și celor care nu m-au votat. Dar pot să îi asigur că echipa Partidului Mișcarea Populară va fi foarte reprezentativă în Parlament, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat și vreau să îi asigur pe toți sălăjenii că noi vom fi parlamentarii tuturor sălăjenilor și o să ne luptăm pentru obiectivele noastre, pe care ni le-am propus și le-am prezentat în campanie și o să vedeți la sfârșitul mandatului, peste patru ani de zile, că ce ne-am propus noi, în proporție de 98 la sută va fi realizat. Chiar dacă partidul nostru este la început de drum, unii dintre noi am mai făcut politică, unii nu. Promit că nu o să dezamăgim alegătorii și cetățenii județului Sălaj, vreau să le transmit pe această cale tuturor sălăjenilor multă sănătate, fericire, sărbători frumoase și liniștite alături de toți cei dragi. La mulţi ani! Un an cât mai fericit!”
Lucian Bode
,,În primul rând, vreau să le mulțumesc celor care s-au prezentat la vot. S-a înregistrat o prezență foarte bună pe Sălaj, iar pe noi ne onorează acest lucru. Le mulțumesc celor care ne-au acordat încredere, aproape 28 la sută. La început de mandat, sigur, pornim de la rezultat. Chiar dacă acesta este oarecum nedrept, algoritmul prin care s-au repartizat mandatele este unul corect. Procentul obținut de fiecare partid va fi corect reflectat în numărul de mandate în Parlamentul României. Din acest punct de vedere, nu mai avem ce să discutăm. Toți, absolut toți cei care am obținut un mandat în urma acestor alegeri trebuie să muncim în interesul sălăjenilor. Știu care este rolul Legislativului, știm că va trebui să exercităm un control riguros asupra Executivului și va trebui să ne aducem cu toții aportul pentru a contribui la legi drepte, legi clare, predictibile, stabile, în interesul sălăjenilor și pentru a aduce un pic de bunăstare, așa cum cu toții am promis în viitorul mandat celor care ne-au trimis în Parlamentul României, și anume sălăjenilor. Vreau să mulțumesc tuturor, să le doresc mult succes colegilor mei. Sunt convins că disputa politică în ceea ce privește Sălajul s-a încheiat aici și împreună, absolut toți, chiar dacă unul lipsește azi, sunt convins că toți vom munci și ne vom aduce aportul în ceea ce ne-am propus cu toții: să aducem mai multă bunăstare sălăjenilor. Cu aceste gânduri încep un nou mandat și, cum spuneau și colegii mei, suntem în același timp responsabili de ceea ce sălăjenii ne-au încredințat: mandatul de parlamentar. Le mulţumesc tuturor, le mulţumesc și celor care au organizat alegerile, ireproșabil, și Dumnezeu să binecuvânteze România și Sălajul!”
Vasile Cristian Lungu
,,În primul rând, mulţumesc familiei, colegilor, prietenilor şi tuturor celor care m-au ajutat şi au crezut în mine, încă începând de acum opt luni, când am iniţiat acest proiect politic. De asemenea, vreau să mulţumesc tuturor alegătorilor din Circumscripţia Electorală 33 Sălaj, care au mers la vot duminică  şi care m-au votat fie pe mine, fie au avut o altă opţiune politică. De acum înainte, voi reprezenta în Senatul României interesele tuturor locuitorilor Circumscripţiei Electorale 33. Ca senator, voi păstra în agenda mea priorităţile enunţate în timpul campaniei electorale, şi anume: finalizarea Autostrăzii Transilvania cu focusare pe porţiunea care intră în Sălaj la Nădăşel şi legarea ei cu tronsonul Suplacu de Barcău-Oradea, care este acum în construcţie pe teritoriul Bihorului. Acest proiect este prioritar pentru mine, pentru că din finalizarea sa decurg o mulţime de alte lucruri precum relocarea unor investitori din Europa sau chiar din România pe raza teritorială a Sălajului, lucru care atrage noi locuri de muncă, noi taxe la bugetele municipiului Zalău, dar şi a oraşelor şi comunelor sălăjene. Centura Municipiului Zalău, precum şi redeschiderea Spitalului din Cehu Silvaniei sunt alte obiective prioritare incluse în agenda mea de senator. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le voi urmări cu precădere în mandatul meu.”
Gheorghe Pop
,,Vreau să mulțumesc, în primul rând Partidului Social Democrat pentru încrederea acordată și tuturor sălăjenilor pentru votul pe care mi l-au dat pentru al treilea mandat. Acest vot mă obligă, mă responsabilizează și ne responsabilizează să formăm un Guvern care va respecta un program de guvernare pe care l-am prezentat pe toată perioada aceasta de campanie. Încă o dată, ne responsabilizează și vom face ca viața românilor să fie mai bună pe toate planurile ei.”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

21 Octombrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei