Marţi , 11 Aprilie 2017

S-a închis singurul abator autorizat din Sălaj

Actualizare: Direcţia Sanitar Veterinară Sălaj transmite asigurări că abatorul din Zalău (Hereclean) este funcţional, infirmând declaraţiile fermierilor. Însă, crescătorii de ovine sunt nemulţumiţi de condiţiile care li se oferă şi numărul de documente pe care trebuie să le prezinte, afirmând că timpul este foarte scurt pentru a-şi procura actele necesare.

 

Cu puţine zile înainte de sărbătorile pascale abatorul din Zalău (Hereclean) a fost închis. În aceste condiţii, sălăjenii sunt sfătuiţi să îşi achiziţioneze mielul de Paşte direct de la fermieri, din exploataţii, după cum precizează şi preşedintele Asociaţiei Ovis Sălaj, Nicolae Ţap.

„Anul trecut, noi, cooperativa în cadrul căreia am fost membru, a avut abatorul. În fiecare perioadă pascală noi tăiam în abatorul respectiv și vindeam de la abator. De un an de zile acest abator s-a vândut unui consorțiu italian. Datorită faptului că este vândut, este un alt administrator, alt proprietar și alte condiții în care noi nu mai avem putere de a face tăieri în acest abator. Stăm în țara noastră, la cheremul lor. Chiar acum am rămas foarte indignat când administratorul mi-a spus că din 9 aprilie s-a suspendat tăierea. Adică nu se mai taie animale în abator, în județul nostru, în perioada pascală. Luni îmi spunea că se face igienizarea, iar abatorul rămâne în conservare o săptămână sau două săptămâni. Era o alternativă pentru toți fermierii din județul Sălaj pentru a tăia în acest punct de sacrificare”, a declarat Nicolae Ţap.

 

Precizăm că funcţionarea abatorului a fost suspendată ca urmare a faptului că întreprinderea care îl deţine şi-a asigurat necesarul de carcase cerut de consumatori. „Așteptăm proiecte. Așteptăm un mod de organizare pentru a ieși din acest impas”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Ovis Sălaj, apreciind că o mai bună organizare a fermierilor ar contribui la soluţionarea acestor probleme.

Astfel, Nicolae Ţap a declarat că în acest abator sunt sacrificaţi doar mieii pentru comerţul extern, în contextul în care condiţiile stabilite de reprezentanţii abatorului pentru ca fermierii să poată sacrifica mieii în acea locaţie sunt foarte dificil de îndeplinit: "este foarte greu ca în ultimul moment să asigurăm condiţiile cerute de abator".

Sălăjenii sunt sfătuiţi să îşi cumpere mieii pentru masa pascală direct de la fermieri, din exploataţiile acestora. În acest an, preţul unui miel este mai mic decât anul trecut, kilogramul vânzându-se cu 9 lei, iar carcasa cu 18 lei.  Persoanele din Sălaj interesate să achiziţioneze miei pot afla datele de contact ale fermierilor din vecinătatea localităţii lor apelând la personalul Asociaţiei Ovis Sălaj, zilnic, între orele 8.00 şi 16.00.

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

23 Noiembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei