Marţi , 23 Ianuarie , 2018

România teoriilor inversate

 Degringolada din ultimele luni din spaţiul politic românesc este de-a dreptul inspiraţională, dar acesta nu este neapărat un compliment. Când eşti cetăţean al unui stat devenit occidental, membru UE şi NATO, oricât de pesimist ai fi, parcă undeva în adâncul sufletului mai ai nişte speranţe şi, poate, chiar aşteptări. Despre ideologiile politice, aplicarea şi aplicabilitatea acestora în diverse spaţii sau contexte s-ar putea scrie un roman-foileton. Ceea ce partidele politice caută (mai ales în ţări cu democraţii care   abia au trecut de vârsta majoratului şi electoratul nu are încă o cultură politică bine definită) este limbajul simplu, nesofisticat, deoarece orice formulare complicată a unei idei nu va inspira oamenii şi va fi cu greu receptată de publicul larg. Însă între folosirea unui limbaj simplu, care să ajungă şi la urechea potenţialului votant din satul uitat de lume, şi crearea unui mixaj între ideologiile politice este o mare diferenţă. Folosirea limbajului simplu are un scop bine definit, pe când scenariul mixajului ideologic conduce la un rezultat ameţitor. Tendinţa în România este de a demantela ceea ce pionerii ştiinţelor politice au lăsat moştenire. Trăim vremuri în care PNL se visează PSD şi invers. Sau mai grav, formează o alianţă – momentul USL – un experiment eşuat, dar nu atât din cauza incompatibilităţii ideologice, cât din cauza ambiţiilor personale ale liderilor socio-liberali! Cu riscul de a şoca, trebuie spus că în România teoriile sunt inversate, iar competenţa şi credibilitatea politicienilor sunt la cotele Dunării în mijlocul unei veri extrem de secetoase. Deşi România, în anul ei centenar, este beneficiara libertăţii şi securităţii garantate, defetismul şi incompeteţa clasei politice româneşti sunt pe cale să o scoată de pe şine. Politicianul român trebuie trimis la şcoala disciplinării gândirii, vorbirii şi spiritului public. Ameţeala doctrinară a partidelor din România este bagatelizată, conştient sau nu, iar acest lucru a dus şi la absenteismul la vot şi la deruta alegătorilor. Însă momentul prin care trece România este unul crucial, iar faptul că partidul majoritar îşi schimbă propriul guvern de trei ori în mai puţin de un an, denotă imaturitate şi inconştienţă politică cronică. România în anul ei centenar se află într-o derivă totală, atât pe plan intern, cât şi extern, iar clasa politică românească pare a fi ruptă din glumele de la Radio Erevan.

 

Anomia peisajului politic autohton

 

Spectrul politic românesc actual este acaparat de cele două partide principale, PNL şi PSD, unul adeptul ideologiei liberale, iar celălalt adept al politicilor socialiste. Asta cel puţin teoretic. Restul partidelor sunt fie foarte mici şi nu trec pragul electoral de 5%, fie sunt aproape irelevante la nivel decizional. Cu excepţia UDMR care de fiecare dată se califică, însă orientarea doctrinară este inexistentă, iar formaţiunea are singurul scop de a ajunge în coaliţia care va forma guvernul. Putem să ne oprim preţ de o clipă şi la USR, care a zguduit puţin spectrul politic, nu atât de mult prin cele 8-9 procente obţinute în 2016, cât prin apariţiile lor neobişnuite (şi nu întotdeauna inspirate) şi în special prin faptul că este o formaţiune atipică, formată într-adevăr dintr-o mână de oameni educaţi, specialişti în anumite domenii, dar care din păcate nu sunt pregătiţi pentru mlaştina pe care colegii lor parlamentari au creat-o preţ de aproape trei decenii. Este posibil ca intenţiile lor să fie absolut onorabile, dar când te comporţi în Parlament precum în curtea din spatele blocului, rişti să cazi în penibil. Poate că USR are o şansă în viitor, dar este evident că trebuie lucrat la coeziunea internă şi, mai ales, la clarificarea unei orientări ideologice.

Revenind la partidele principale şi la anomia invocată anterior, să aruncăm o privire rapidă asupra ceea ce ne propun cele două partide de mainstream. PSD-ul condus de Victor Ponta, cu domnia sa şi în funcţia de premier, a iniţiat o serie de reforme pe care le puteţi numi cum vreţi, numai de stânga nu. Evident că politicile economice şi sociale de dreapta nu sunt de neglijat, dar aşteptările din partea unui partid cu un bazin electoral bine fundamentat în rândul celor care au nevoie de protecţie şi incluziune socială, sunt altele decât reformele economice rupte din manualele lui Adam Smith. Făcând saltul în timp şi revenind în prezent, observăm că PSD pare a fi intrat într-o epocă a dezorientării totale, în care îşi denunţă propriii prim-miniştri, iar declaraţiile autiste au devenit sloganuri de (pre)campanie. Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână printre fruntaşii social-democraţilor români, şi mai ales cu ocazia şedinţei CEX, nu a fost decât o parodie proastă. Am avut de toate, de la conspiraţii, jurăminte scrise de fidelitate (luate probabil la înghesuială), la discursuri şi monoloage care păreau a fi scoase dintr-un concurs al inepţiei oratorice. Au fost de toate şi de fapt nimic. Doar un alt prilej de vorbe şi ipoteze.

Lăsându-i pe socialişti să îşi tragă răsuflarea şi să se regrupeze, să aruncăm o privire spre partidul auto-definit liberal. PNL-ul actual pare mai degrabă o grefă nereuşită, parte dintr-o intervenţie plastică asupra unei doamne marcată de intemperiile vremii: seturi de alegeri parlamentare şi prezidenţiale pierdute (să nu ne facem iluzii, victoria lui Klaus Iohannis a fost una conjuncturală, nicidecum o mare victorie liberală), episodul USL sau permanenta căutare a unui lider cu priză la public. Proiectul transformării PNL plus defunctul PDL într-un nou partid, care să domine spectrul de dreapta al politicii româneşti, s-a dovedit a fi un eşec, dat fiind faptul că din două partide care reuşeau să adune separat câte 25-30 de procente, au ajuns la contra-performanţa de obţine puţin peste 20% împreună. Cei de la PNL au în esenţă cam aceeaşi problemă ca şi PSD: lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte ideologia, „colectarea” dezertorilor din alte partide doar de dragul de a-şi creşte numărul parlamentarilor sau chiar derapaje tangente cu corupţia. Mai poate fi PNL recuperat? Este o întrebare la care aşteaptă răspuns un mare procent dintre cei care, de un an încoace, au transformat România în ţara lui #rezist. Sincer, probabilitatea ca liberalii să se reformeze sunt mici, deoarece politicianul român este interesat mai degrabă de propăşirea proprie decât de bunăstarea celor care l-au votat. PNL ar avea nevoie de un şoc major, eventual o schimbare totală a conducerii, lucru aproape improbabil.

Din păcate pentru români, principala problemă a clasei politice autohtone este mai profundă decât se vede din faţa televizorului. Este o problemă de natură culturală: nu avem o majoritate democratică adaptată mental, psihologic şi intelectual la schimbările postmodernităţii occidentale. Triumful imposturii intelectuale şi profesionale fie a exportat 20% dintre români, fie le-a provocat o lehamite aproape irecuperabilă faţă de orice posibilă alternativă politică.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Gemeni
18 Decembrie 2018
Citeşte mai mult