Luni , 10 Februarie 2020

Reactor revine la Zalău

 

Prima întâlnire dintre publicul zălăuan și compania de teatru clujeană Reactor a fost atât de reușită, încât urmează partea a doua! Noua serie de spectacole este susținută de cei de la Tenaris Silcotub, care au participat la spectacolele din toamna anului trecut, le-a plăcut ce au văzut și au decis să intre în reacție, finanțând continuarea programului.

Începând cu 16 februarie și până la finalul lunii mai, o dată la două săptămâni, Casa Municipală de Cultură din Zalău, sala Transilvania, va deveni gazda unui spectacol de teatru pentru copii în prima parte a zilei și a unui spectacol de teatru pentru adulți seara.

 

Programul este organizat de Reactor de creație și experiment, cu colaborarea Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Reactor este un teatru independent din Cluj-Napoca, care a produs în șase ani de existență zeci de spectacole și sute de evenimente artistice, devenind o parte importantă a peisajului cultural clujean, un spațiu deschis, accesibil persoanelor de toate vârstele și din toate mediile sociale. Spectacolele Reactor vorbesc, printre altele, despre diferențele dintre generații, despre teama de viitor a tinerilor, despre comunicarea inter-etnică, despre modul în care mass media ne modifică așteptările față de noi înșine și despre multe altele.

MiniREACTOR este platforma Reactor care se ocupă de publicul de vârstă foarte tânără, producând spectacole pentru copii care abordează teme actuale și necesare oricărui copil, de la prietenie și respect față de natură la informații de bază: care sunt culorile curcubeului sau cum se măsoară timpul, totul prezentat într-o formă prietenoasă și antrenantă. Din program vor face parte și spectacole în limba maghiară.

Acest proiect este finanţat de Tenaris Silcotub şi realizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

27 Februarie 2020
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Balanţă
27 Februarie 2020
Citeşte mai mult