Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Miercuri , 7 Martie , 2018

PSD Sălaj are 63 de delegați la Congres

de Cristina POP

 Potrivit declarațiilor oficialilor din PSD, acest Congres a fost convocat atât pentru a schimba structura de conducere de la nivelul inferior funcției de președinte, cât și pentru a adopta un program politic  nou.

La Congres sunt scoate la concurs 16 funcții de vicepreședinte (opt femei și opt bărbați), fotoliul de președinte executiv al partidului și cel de secretar general.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Paul Dobre, a anunțat că la Congres va fi adoptat și un document programatic. „Acel document programatic, așa cum se configurează în momentul de față, este o luare de poziție foarte fermă, foarte aprofundată, foarte serioasă despre ceea ce înseamnă societatea românească, despre obiective pe termen lung. Dacă tot vorbim despre faptul că României îi lipsește o viziune pe termen lung și foarte lung, iată că acest document programatic vine să astupe acest gol. Acesta va fi subiectul cel mai important al Congresului. Va fi un document care conține linii de politici sociale, economice și de dezvoltare a României pe termen lung. Cred că avem nevoie de această viziune de dezvoltare pe termen lung. O realizează specialiștii din PSD”, a spus Paul Dobre.

În ceea ce privește PSD Sălaj, de aici va pleca la Congres o delegație formată din 63 de membri.

Potrivit secretarului PSD Sălaj, Sergiu Panie, s-a transmis în rândul membrilor organizației posibilitatea de a candida la o funcție la Congres, iar intențiile de candidatură se pot depune până joi, la ora 16,00.

Cel mai probabil, PSD Sălaj nu va viza nicio funcție de conducere la Congresul de sâmbătă, așa cum nu a făcut-o nici la ultimele alegeri interne.