Vineri , 5 Octombrie 2018

Programul Rabla pentru electrocasnice, pus în dezbatere publică

Proiectul Rabla pentru electrocasnice, pus în dezbatere de Ministerul Finanţelor, vrea să încurajeze românii să îşi schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi, mai performante şi mai puţin consumatoare de energie. Românii vor putea primi vouchere de până la 1.000 de lei dacă îşi reînnoiesc aparatura din locuinţe.

Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic prevede acordarea unor vouchere atunci când un aparat vechi este înlocuit cu unul nou. Pentru a-şi schimba maşina de spălat, frigiderul sau aparatul de aer condiţionat, românii vor trebui să se înscrie într-o aplicaţie, iar după aprobare vor avea 60 de zile la dispoziţie pentru a utiliza voucherele primite.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: să fie persoană fizică cu domiciliul în România, să nu aibă restanţe la bugetul de stat sau la bugetul local, să aibă cel puţin 18 ani, să fie posesorul unui act de identitate valabil în momentul înscrierii în program. Condiţia de bază este predarea unui aparat elctrocasnic vechi în momentul achiziţionării unuia nou. Pot fi cumpărate, prin acest program, electrocasnice care au ca rezultat creşterea eficienţei energetice până la clasa A++ sau A+++, cel puţin. Prin program se finanţează maşini de spălat rufe, aparate de aer condiţionat şi frigidere, combine frigorifice şi lăzi frigorifice.

Valoarea voucherelor va fi de 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, 300 lei pentru aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++), 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 Octombrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
20 Octombrie 2018
Citeşte mai mult