Vineri , 8 Decembrie 2017

Program de consiliere în carieră penru elevii de gimnaziu

 Sala Terra a Companiei TenarisSilcotub  a găzduit joi, 7 decembrie, conferința în cadrul Programului de consiliere în carieră - „MOTIVAȚI PENTRU CARIERĂ”-  Explorarea opțiunilor și resurselor personale ale elevilor prin metode moderne de consiliere în carieră, în scopul orientării școlare și profesionale.

Programul de consiliere în carieră este un  program dezvoltat și implementat de către Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj şi unităţile de învăţământ de nivel gimnazial din municipiul Zalău, inițiat și susținut financiar de Compania Tenaris Silcotub.

Programul se adresează elevilor de clasa a VII-a, scopul acestuia fiind realizarea unor activități individuale și colective de consiliere și evaluare a intereselor și trăsăturilor de personalitate ale fiecărui elev din grupul țintă, precum și a opțiunilor școlare și profesionale ale acestora, în vederea autocunoașterii, dezvoltării personale și orientării optime la nivel școlar și profesional, în acord cu resursele personale.

În cadrul conferinței s-au prezentat rezultatele principalelor activități desfășurate pe parcursul anului I de implementare a programului și obiectivele propuse pentru anul II. Activitățile de consiliere individuală și colectivă desfășurate cu elevii pe parcursul primului an, au abordat următoarele aspecte: autocunoaștere (caracteristici personale, interese, valori); explorarea profilelor ocupaționale (modalități de explorare a profilelor ocupaționale și analiza profilelor ocupaționale față de care elevii manifestă interes); explorarea alternativelor educaționale existente prin participarea la Târgul Ofertei Educaționale „Pași în carieră”; administrarea chestionarelor și testelor cu relevanță în orientarea școlară și profesională; strategii de promovare personală; planificarea carierei (scopuri, obiective și oportunități în carieră); decizia de carieră (stiluri decizionale și dezvoltarea capacității raționale privind procesul decizional) și prezentarea și discutarea rezultatelor cuprinse în Portofoliul digital individual.

Activitățile de consiliere a părinților au vizat discutarea aspectelor legate de importanța orientării școlare și profesionale a elevilor și rolul părintelui în acest proces; prezentarea și discutarea rezultatelor cuprinse în Portofoliul digital al elevului și a raportului combinat generat prin aplicarea chestionarelor și a testelor din cadrul programului; cunoașterea și dezvoltarea capacităților și intereselor propriului copil și identificarea unor opțiuni școlare și profesionale corelate cu caracteristicile personale.

“Adresăm mulțumiri  reprezentanților instituțiilor partenere, precum și ai autorităților locale și județene prezente[..], directori, directori adjuncți și profesori diriginți din unitățile de învățământ. În sală au fost prezenți și „actorii” principali ai programului, elevi, părinți și consilieri școlari. Mulțumiri speciale adresăm finanțatorului acestui program, Compania TenarisSilcotub”, a precizat în cadrul conferinţei directorul CJRAE Sălaj, coordonatorul proiectului, prof. psiholog dr. Melania-Maria Gârdan. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Ianuarie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Fecioara
22 Ianuarie 2018
Citeşte mai mult