Miercuri , 10 Ianuarie 2018

Primarul comunei Năpradea, trimis în judecată

 Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Năpradea, Vasile Fodor, dosarul fiind înregistrat în 3 ianuarie 2018 la Judecătoria Jibou. 

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Fodor Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată, patru acte materiale. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul Fodor Vasile, în calitate de primar al comunei Năpradea şi ordonator principal de credite, în perioada anilor 2013-2014 a efectuat plăţi pentru lucrări de achiziţii publice care nu au fost efectuate în totalitate sau pentru care s-au plătit valori mai mari decât sumele prevăzute în devizele de lucrări, plăţi care au fost efectuate prin încălcarea reglementărilor legale în vigoare privind finanţele publice locale, cauzând un prejudiciu total în sumă de 20.646 lei.

Potrivit Judecătoriei Jibou, în rechizitoriul procurorilor se spune că urmare a contractului de lucrări încheiat cu S.C. E.N. SRL Jibou au fost prestate servicii de întreţinere la reţeaua de iluminat public şi achiziţie de iluminat festiv, însă plăţile au fost efectuate pentru materiale la preţuri mai mari decât preţurile din situaţia de lucrări, modalitate în care s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 6.613 lei, la care s-au calculat penalităţi în sumă 1.058 lei. De asemenea, urmare a devizului de lucrări întocmit în baza contractului încheiat cu S.C. C. SRL NĂPRADEA având ca obiect „Renovare bibliotecă din Năpradea" au fost decontate de către inculpat, în calitate de ordonator principal de credite, cantităţi de materiale reprezentând tencuială minerală în cantităţi mai mari decât cele prevăzute în normele de consum, fiind cauzat un prejudiciu în valoare de 2.161 lei.  Tot în baza contractului de prestări servicii încheiat cu PF AS.G.T. pentru lucrări reprezentând „Refăcut centru civic Someş Guruslău", inculpatul, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus efectuarea plăţii şi pentru lucrări neexecutate, aferent a 8 ml de gard, cauzând un prejudiciu în sumă de 514 lei, la care s-au calculat penalităţi în sumă de 93 lei.  În baza contractului încheiat cu S.C. E.U. SRL Şimleu Silvaniei, având ca obiect de investiţii „Reparaţii curente la Căminul cultural Năpradea" şi „Amenajare spaţiu verde, adiacent", inculpatul a decontat lucrări neexecutate, al căror preţ unitar era mai mic decât cel din situaţia de lucrări, dar au fost decontate la preţul din ofertă, modalitate în care s-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 10.300 lei, la care au fost calculate penalităţi de întârziere în sumă de 618 lei.

În momentul de faţă cauza se află în faza procedurii de cameră preliminară, potrivit prevederilor art. 340 Cod procedură penală”, precizează  Judecătoria Jibou

Comentariile celorlalți

ion pe 12.01.2018 la 09:53
nimic despre clanul Florian?
Roco pe 11.01.2018 la 21:48
Mereti mă că fodor nu stă în bani aia. Aici îi altceva cineva vre să îi facă rău că să apropie alejerile încet fodor poate cumpăra tribunalu din jibou cu procurori cu tot atati bani are
coco pe 11.01.2018 la 07:18
ptr ce a fost ytimis in judecata primarul in cauza este fix pix procurorii au pierdut timpul si ce lefuri iau pai daca lar purica pe dl Stanciu numai din colectarea gunoaielor sa vadeti ce spagi da la primary de te crucesti sa dai 145 lei pe an si vine de 2 ori pe luna dupa gunoi ia vedeti spre ex la Surduc
Pt lilian pe 10.01.2018 la 20:57
Ce contează ziarul că la tribunal sa demonstra că statul a furat de la el Si va trebui să îl despagubeasca inclusiv cu daune morale

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

23 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei