Vineri , 3 Noiembrie 2017

Primăria Zalău a pierdut finanţarea pe cadastrare

 Contractul de finanţare a municipiului Zalău de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj a fost reziliat. Niciun prestator nu a fost interesat să contracteze lucrările de înregistrare sistematică din Zalău.

 

În 5 iulie 2017, Primăria municipiului Zalău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj au semnat un contract de finanţare prin „Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară” în valoare de 107.000 lei. Primăria Zalău urma, în schimbul finanţării, să contracteze serviciile de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, cu termen stabilit de 45 de zile de la semnarea contractului.

 

„Contractul de finanţare este reziliat de drept în cazul în care beneficiarul nu respectă prevederile art. 6, alin. 2, lit. n, respectiv de a achiziţiona servicii de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică în maximum 45 de zile de la semnarea contractului, sau după caz, la finalizarea procedurii de achiziţie în cazul în care aceasta se finalizează după expirarea acestui termen. Depăşirea termenului de 45 de zile trebuie dovedită cu acte justificative”, se arată în contractul de finanţare semnat între Primăria Zalău şi OCPI Sălaj.

 

Nu au găsit prestatori de servicii specializate

 

Primăria municipiului Zalău spune că nu au găsit prestatorii interesaţi să contracteze lucrarea.

 

„Deoarece în urma testării pieţei şi prin intermediul catalogului electronic SEAP nu a fost posibilă achiziţionarea serviciului de întocmire a documentaţiilor cadastrale de înregistrare sistematică, motivul fiind că până la data limită niciun prestator nu a depus o ofertă potrivit solicitării noastre, în data de 21 august 2017 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj ne-a comunicat rezilierea contractului de finanţare”, se arată într-un referat al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Zalău.

 

„Din păcate, n-am reuşit să contractăm serviciile de cadastrare la sumele pe care ni le-a oferit ANCPI-ul în programul pe care îl au ei la nivel naţional. Motivul a fost neprezentarea celor care puteau să ne ofere aceste servicii la licitaţie. În anul 2018 o să avem în vedere suplimentarea acestor sume, dacă e nevoie, din bugetul local, pentru că această acţiune de cadastrare a teritoriului municipiului Zalău este una absolut obligatorie, care ar clarifica foarte, foarte multe multe situaţii, unele dintre ele chiar situaţii de litigiu astăzi”, a precizat primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, pentru Sălăjeanul.

 

16 primării cu contracte reziliate

 

Lipsa interesului firmelor specializate poate fi justificată şi prin prisma faptului că numai la nivelul judeţului nostru OCPI Sălaj a semnat 59 de contracte cu primăriile pentru cadastrare. Anual, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară alocă fonduri prin Programul Naţional pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, iar programul de finanţare se derulează până în 2023. Primăria Zalău nu este singura administraţie locală aflată în situaţia aceasta, alte 15 unităţi administrativ-teritoriale din Sălaj având contractele de finanţare reziliate.

 

Ce este Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară

 

Obiectivul principal al Programului naţional de cadastru şi carte funciară este de a înregistra gratuit toate imobilele, respectiv toate terenurile şi clădirile din România, inclusiv apartamentele, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Programul va fi finanţat din trei surse: două surse principale - veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru, în cuantum de peste patru miliarde de lei și fonduri externe rambursate prin Programul Operaţional Regional în cuantum de peste 300 milioane euro. În situaţia în care instituțiile administrativ-teritoriale vor dori să participe cu cofinanţare sau cu fonduri din bugetele locale, şi aceasta va putea fi o sursă de finanţare a programului. Din cele patru miliarde de lei ce reprezintă veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru se vor plăti realizarea planurilor cadastrale ale imobilelor la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, deschiderea cărţilor funciare, precum şi cartea certificatelor de moştenitor pentru succesiune nedezbătută. Toate acestea vor fi gratuite pentru beneficiari, persoane fizice sau juridice, inclusiv instituţii publice.

În România avem o estimare a numărului total de imobile de circa 40 de milioane: terenuri, clădiri, apartamente, tot ceea ce înseamnă imobil, din care 20 la sută se află în mediul urban, iar cea mai mare parte, 80 la sută în mediul rural.  

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

24 Noiembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
24 Noiembrie 2017
Citeşte mai mult