Joi , 28 Noiembrie 2019

Peste 15.000 de vaccinați

Peste 15.000 de persoane din judeţul Sălaj au fost vaccinate antigripal în acest sezon, până acum înregistrându-se un singur caz de gripă, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. În total, Sălajului i-au fost alocate, în trei tranșe, 19.500 de doze de vaccin pentru persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical şi gravide.

Numai în ultima săptămână, peste 1.700 de sălăjeni au ajuns la spital ori la cabinetele medicilor de familie, cu diverse simptome specifice virozelor ori pneumoniilor. Dintre aceștia, 1.579 au fost diagnosticați cu diverse infecții acute ale căilor respiratorii superioare, aproape o treime dintre ei fiind copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Din totalul celor 11 de pacienți pentru care a fost nevoie de internare, nouă au mai puțin de 14 ani.

Alți 159 de pacienți au primit diagnosticul de pneumonie, mai mult de 35% dintre ei necesitând spitalizare.

Potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică, atât numărul virozelor, cât și cel al pneumoniilor este în creștere. În acest sezon, în județ a fost înregistrat un singur caz de gripă, la un copil de aproximativ trei ani.

Pentru a preveni apariția cazurilor de gripă, Ministerul Sănătății derulează și în acest an o campanie de vaccinare gratuită, care se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, beneficiarii fiind persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Sălajului i-au fost livrate, în trei tranșe, 19.500 de doze de vaccin, dintre care mai mult de 15.000 au fost administrate persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, celor cu boli cronice, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, personalului medical şi gravidelor.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Săgetător
12 Decembrie 2019
Citeşte mai mult