Luni , 18 Decembrie 2017

Percheziție la locuința unui bărbat din Românași. A fost găsită o armă pe care acesta o deținea ilegal

 Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sînmihaiu Almașului împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat vineri, 15 decembrie, o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 64 de ani, din comuna Românași, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, dintr-o instituție din județ. Fapteleau fost comise în luna noiembrie 2017.

La domiciliul bărbatului au fost găsite un calculator, două boxe, o cască audio, un pistol cu aer comprimat și trei butelii cu gaz pentru pistol, care au fost ridicate, până la finalizarea cercetărilor,

Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că arma a fost achiziționată de fiul bărbatului, un tânăr  de 21 de ani, dintr-o țară europeană, fiind deținută și utilizată fără drept de acesta.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și muniţiilor și uz de armă fără drept.

Oamenii legiicontinuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestora.

 

Comentariile celorlalți

ana pe 19.12.2017 la 13:25
ii vecinei Anei?

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

10 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei