Vineri , 26 Ianuarie 2018

Pastila de sănătate. Ce trebuie să ştii despre purtarea unui aparat dentar

 Din ce în ce mai multă lume îşi doreşte dinţii albi, drepţi, deci un zâmbet cu care să se mândrească, un zâmbet care de altfel exprimă şi sănătatea dentară.

 „Este foarte important de ştiut faptul că la o vârstă prematură este bine să observăm anomaliile sau obiceiurile vicioase la copilaşi, începând de la trei ani să fim foarte atenţi ca părinţi să vedem dacă suge degetul, respiră pe gură etc. şi în cazul în care observăm ceva deficienţe este bine să apelăm la cabinetul stomatologic unde vom apela la specialiştii noştri, medici ortodonţi care se ocupă de copiii cu afecţiuni donto-maxilare. Aparatele sunt de trei feluri. Aparate fixe, care sunt montate pe dentiţia definitivă, aparatele mobile - care se pun de la o vârstă fragedă, inclusiv dentiţia mixtă şi sunt aparatele funcţionale. Un tratament ortodontic durează de la şase luni până la trei ani, depinde de gravitatea situaţiei”, precizează medicul dentist Adela Maja.

Cu toate că aparatele ortodontice au fost privite mult timp ca tabu, acum este un tratament popular şi mult mai bine acceptat de către cei din jur.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Februarie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei