Marţi , 5 Decembrie 2017

Până în 20 decembrie, Negocieri salariale obligatorii între angajator şi angajaţi

 Obligaţia tuturor angajatorilor de a demara negocieri colective, indiferent de numărul de salariați, este prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 902/16.11.2017.

 

„Măsura vine în contextul trecerii contribuţiilor de pensii (CAS) şi sănătate (CASS) în totalitate în sarcina angajaţilor. Prin derogare de la prevederea din Legea dialogului social ce impune negocieri colective numai pentru angajatorii cu minimum 21 de salariati, în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie pentru punerea în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ce va modifica, la 1 ianuarie 2018, Codul fiscal. În acest caz, societatea nu va avea obligaţia întocmirii unui contract colectiv de muncă, ci doar iniţierea negocierii. Aceasta se va concretiza prin convocarea salariaţilor pentru negociere”, spune Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, într-un comunicat de presă.

 

 Tot prin derogare, în unităţile în care există încheiat contract colectiv de muncă, punerea în aplicare a prevederilor OUG nr.79/2017 se va negocia într-un act adiţional la contractul colectiv de muncă, pe care părţile îl vor înregistra la inspectoratele teritoriale de muncă, conform art. 150 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. Art. VII alin. (3) din OUG nr. 82/2017 precizează că „(...) în unităţile în care nu există sindicat reprezentativ afiliat la o federaţie reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţi ai federaţiei sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii salariaţilor”. De asemenea, dispoziţiile OUG nr. 82/2017 prevăd că „în unităţile în care nu există sindicat la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţii salariaţilor împreună cu un reprezentant al unei federaţii reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor salariaţilor”.

 

Obligația de a demara negocierile colective și de a negocia actele adiţionale, pentru majorarea salariilor brute, în contextul transferului CAS şi CASS la salariaţi, se aplică în perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017.

"În contexul noilor modificări legislative considerăm necesară emiterea fluturaşului de salariu care reprezintă un mijloc de comunicare între angajat şi angajator privind drepturile şi obligaţiile băneşti. Acesta este un document necesar salariatului pentru a vedea salariul brut, contribuţiile sociale şi impozitele plătite, respectiv salariul net, asigurându-se totodată transparenţa în relaţia angajat-angajator. Totodată, în contextul acordării drepturilor salariale prin virament bancar, fluturaşul de salariu constituie pentru angajat dovada componetelor salariale şi a venitului încasat”, precizează inspectorul şef Luminiţa Nemeş.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

11 Decembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Balanţă
11 Decembrie 2017
Citeşte mai mult