Marţi , 10 Iulie 2018

Oraşul Jibou, afectat grav de furtună. GALERIE FOTO

 Opt case parţial distruse, două acoperişuri de bloc smulse de vânt şi opt autoturisme avariate, acesta este bilanţul furtunii violente care s-a abătut asupra oraşului Jibou luni după-amiaza.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj a emis luni o avertizare hidrologică de cod Portocaliu în bazinele hidrologice Someş, Agrij şi Almaş. Aici s-au înregistrat scurgeri de pe versanţi, torenţi, viituri rapide pe râurile mici şi cresteri rapide de debite şi niveluri.

Cel mai afectat a fost oraşul Jibou, unde s-au înregistrat fenomene meteorologice extreme. Copaci rupţi, acoperişuri luate pe sus şi străzi blocate, aşa a arătat oraşul Jibou după furtuna puternică înregistrată luni, în jurul orei 16.00. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, pagubele au fost însemnate. Mai multe maşini au fost avariate şi nu mai puţin de opt imobile au fost parţial distruse.

În urma fenomenelor meteo produse pe raza oraşului Jibou au fost afectate 8 case şi au fost smulse două acoperişuri de pe două scări de bloc avariind 8 autoturisme. Secţia de pompieri Jibou a intervenit pentru degajarea bucăţilor de acoperiş căzute. A fost scoasă apa din două beciuri şi au fost decolmatate 20 de şanţuri de la gospodării iar în urma decolmatării acestora apa s-a retras”, a precizat plt. maj. Cristian Cuibuş, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj. 

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

26 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei