Marţi , 15 Mai 2018

Opt studenţii clujeni, ajutor pentru locuitorii din Plopiș

Pentru al treilea an consecutiv, studenții clujeni se implică activ în dezvoltarea comunei Plopiș, iar în acest an, în intervalul 11-13 mai, 8 studenți  ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) au petrecut un weekend în câteva câteva gospodării rurale, unde i-au  ajutat pe locuitori la munca în gospodării.   Studenții s-au implicat în realizarea muncilor care erau specifice fiecărei gospodării, astfel că, într-o gospodărie din localiatea Făgetu, trei studente au dat o mână de ajutor la realizarea muncilor agricole unei locuitoare, iar la Iaz, un alt grup de studenți au ajutat-o pe Ligia Bodea să amenajeze câteva case cuprinse într-un nou proiect de promovare al satului tradițional sălăjean. 
„În urma acestei experiențe am învățat cum se pot dezvolta comunitățile locale și cum pot accesa fonduri pentru dezvoltare, și, dincolo de alte noțiuni teoretice învățate la facultate și aplicate practic în cadrul acestei activități, am putut observa mentalități diferite ale oamenilor din zone diferite. În acestă zonă am întâlnit oameni foarte deschiși care se ajută între ei foarte mult, iar noi ne-am simțit foarte bine alături de ei. Oamenii ne-au primit cu brațele deschise și cu multă mâncare”, transmite unul dintre studenții participanți,  Alex Petros.
Prin această activitate s-a urmărit și  familiarizarea locuitorilor cu prezența unor persoane noi în comunitate, o experiență  menită să antreneze ospitalitatea cu viitorii turiști, un element importatant   în vederea dezvoltării și susținerii turismului în zonă. 
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

26 Mai 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop