Joi , 25 Ianuarie 2018

Narcisa Balint, la un pas de şefia Ambulanţei Sălaj

 După ce a ocupat postul de economist la Ambulanţa Sălaj, Narcisa Balint, soţia deputatului Liviu Balint este la un pas de a prelua şefia instituţiei. Ea a luat cea mai mare notă la proba scrisă pentru funcţia de director.

La concursul organizat de Ministerul Sănătăţii pentru postul de manager al Ambulanţei Sălaj s-au înscris doi candidaţi. Narcisa Balint şi Remus Bălănean, şeful de Sindicat al Ambulanţierilor sălăjeni. Chiar dacă pe site-ul Ministerului scria în data de 16 ianuarie că dosarul Narcisei Balint este respins, deoarece nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute, ea a depus contestaţie care a fost admisă de comisia de concurs, astfel că la o diferenţă de şase zile, la afişarea rezultatelor probei scrise, Narcisa Balint figurează cu cea mai mare notă, respectiv de 9,60. Celălalt candidat, Remus Bălănean, a acumulat 7,40 de puncte la concurs. Cei doi urmează ca la 30 ianuarie să susţină proiectul de management, iar în 31 interviul. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 6 februarie. 

Comentariile celorlalți

a pe 26.01.2018 la 13:31
a
Doctoru’ pe 25.01.2018 la 20:52
Doctorul balanean a afirmat ca are sustinerea Alde.Asa ca...Ciocu mic ...cel mai slab va castiga?Unul dintre cei mai slab pregatiti doctori dar sa nu uitam a facut facultatea la Oradea unde face medicina orice mediocru,mediocru intra,mediocru iese.
Lebenitarul pe 25.01.2018 la 18:12
Ciuma rosie isi duce planul mai departe

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

11 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Vărsător
11 Decembrie 2018
Citeşte mai mult