Luni , 6 August 2018

Ministrul Finanţelor: salariul minim nu trebuie impus în mediul privat

Salariul minim pe economie nu ar trebui impus şi în mediul privat, iar bugetarii sunt prea mulţi, prea bine plătiţi şi prea puţin evaluaţi pentru activitatea pe care o desfăşoară. Declaraţiile îi aparţin ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.

 

“Salariul minim pe economie nu trebuie, sunt de părere că nu trebuie impus în economie. Îl stabilești și îl impui în administrație, în sectorul public, dar în sectorul privat îl dai ca și reper și spui așa: cine nu are angajați sub acest plafon, primește un pachet de facilități, dar îl lași pe agentul economic să-și stabilească el singur deciziile pe baza unui calcul pe care și-l face de la caz la caz”, a spus EugenTeodorovici, într-un interviu acordat site-ului DC News.

 

 

Măsura ar fi bună, dar într-un mediu economic stabil

 

 

Analistul economic Alexandru Tamba, cel care-i reprezintă pe patronii sălăjeni în şedinţele Comitetului de dialog social de la Prefectură, spune  că eliminarea obligativităţii salariului minim ar fi o măsură corectă, pe de o parte, dar ar putea duce şi la unele abuzuri.

“E greu de răspuns la o astfel de întrebare. Pe de o parte, să dai un salariu minim brut stabilit prin lege dă o siguranţă angajaţilor, aceea că nu vor fi plătiţi sub acest prag. Pe de altă parte, a obliga mediul privat cu ceva este, oarecum, o ingerinţă în activitatea privatului. În Europa sunt ţări care au un salariu minim brut stabilit prin lege, dar sunt şi ţări care nu au acest lucru. În România, având în vedere că la noi e democraţie de mai puţin de 30 de ani, cred că e necesar deocamdată ca salariul minim brut să fie stabilit prin lege. Pe de altă parte, nu cred că cineva, astăzi, şi-ar permite să plătească angajaţii cu mai puţin decât salariul minim brut pe economie, ţinând cont de deficitul de forţă de muncă de la ora actuală, în special în zona de Nord Vest a ţării”, consideră Alexandru Tamba.

 

Fostul ministru al Economiei, deputatul PNL de Sălaj Lucian Bode, spune că o astfel de măsură e bună, însă doar într-o economie stabilă şi funcţională.

“Eu spun, ca liberal, că rolul statului trebuie să fie unul minimalist. Numai că, într-o economie în care creşterea economică este una nesustenabilă, bazată numai pe consum, nu pe competitivitate şi pe productivitate, într-o economie cum este cea a României, eu consider că statul mai trebuie să supravegheze aplicarea unor reguli şi asigurarea unei plase de protecţie pentru toţi salariaţii, atât pentru cei din domeniul public cât şi pentru cei din domeniul privat. Cred că, în acest moment, România nu este pregătită să adopte o astfel de măsură. Eu aş susţine o astfel de idée liberală, în baza căreia statul să aibă un rol cât mai mic cu putinţă”, spune deputatul Lucian Bode.

 

 

Ministrul de Finanţe crede că avem bugetari prea mulţi şi prea bine plătiţi

 

 

În ceea ce-i priveşte pe angajaţii de la stat, ministrul de Finanţe spune că nu e firesc ca aceştia să fie mai bine plătiţi decât angajaţii din mediul privat. Eugen Teodorovici a criticat şi modul în care sunt evaluaţi, din punct de vedere profesional, bugetarii. “Nu poți să ai într-adevăr la stat (salarii, n.red.) mai mari decât în sectorul privat”, spune ministrul, pe motiv că  “statul oricum îți oferă un statut aparte, anumite facilități, avantaje, o zonă în care nimeni nu te controlează, nu te evaluează după cum te evaluează în sectorul privat un patron”. Mai mult, ministrul Finanţelor Publice consideră că evaluările făcute angajaţilor de la stat nu sunt corecte. “Toată lumea (...) în administrație are foarte bine. (…) Suntem toți o administrație de supereroi.(…) Lucrurile în spate se întâmplă exact invers”, consideră ministrul. 

 

Comentariile celorlalți

anonim pe 10.08.2018 la 09:19
De ce cei de la privat au salar minim pe economie indiferenr de vechime si competivitate

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 August 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Fecioara
20 August 2018
Citeşte mai mult