Joi , 9 August 2018

Metoda „Accidentul” continuă să facă victime în rândul celor naivi

Metoda „Accidentul”, una dintre cele mai răspândite metode de înşelăciune, continuă să facă victime în rândul oamenilor. Cei care comit astfel de fapte vizează persoanele vârstnice, vulnerabile, care au membri de familie plecaţi în străinătate şi care deţin sume de bani la domiciliu. Din cauza emoţiilor, de cele mai multe ori victimele nu rețin detaliile discuțiilor și sunt uşor de manipulat, astfel încât, cu foarte mare ușurință, acceptă să transfere sume importante de bani în conturile pe care le primesc de la cei care-i păcălesc.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, polițiștii vă recomandă să manifestați prudență în cazul în care primiți astfel de telefoane și să nu dați curs solicitărilor de acest fel, în ciuda reacției emoționale de moment. Înainte de a vă oferi ajutorul, trebuie să aveți în vedere mai multe aspecte.

Poliţiştii spun că, în cazul unui accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri decât în urma unei hotărâri judecătorești, făcută prin intermediul unei societăți de asigurări. Oricine poate fi victima unui accident rutier, dar într-un moment critic, singura urgență este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Ȋn niciun caz nu dați crezare imediat unor „povești” anunțate telefonic de persoane care pretind că au calități oficiale, ci verificați informația printr-un apel la 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de poliție. În niciun caz nu trimiteți bani prin persoane necunoscute, în speranța că îi veți ajuta pe ei dragi; nu faceți decât să cădeți în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un accident rutier, cerând date despre unitatea medicală, de poliție sau parchet unde s-ar afla aceasta și sunaţi pentru confirmare. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să te urmărească, să încerce să se împrietenească cu tine și să afle detalii despre familie sau vecini.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 August 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Taur
20 August 2018
Citeşte mai mult