Luni , 13 Mai 2019

Marți se ia gazul în Zalău

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi, 14 mai, de la ora 9, pe două străzi din municipiul Zalău. Compania Delgaz Grid a transmis că măsura se impune pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, fiind vizate străzile Gh. Doja şi B. P. Hașdeu. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.
"Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute", au precizat oficialii Delgaz Grid într-un comunicat de presă.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulțumește consumatorilor pentru înțelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Iulie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei