Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Vineri , 10 Mai , 2019

Luna mai, luna promovării economiei sociale

de Andreea Vilcovschi
Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Săla.
Acest sector, reglementat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, "are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social".
 
Conform sursei citate, pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv AJOFM Sălaj.
Situația întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale, ce poate fi consultat pe site-ul ANOFM. Sălajul figurează în listă cu două astfel de întreprinderi: Asociația Prader Willi România și Asociația "Solidari pentru o societate incluzivă".