Vineri , 7 Februarie 2020

Ludovic Orban, premier demis şi desemnat

Premierul demis Ludovic Orban a devenit premierul desemnat, după anunţul făcut de şeful statului.

Decizia preşedintelui nu i-a luat prin surprindere pe social democraţi, cei care au iniţiat moţiunea de cenzură care a dărâmat Guvernul. Aceştia recunosc că un astfel de demers este constituţional însă îl acuză pe şeful statului că nu ţine cont de interesele românilor.

Potrivit Constituției, premierul desemnat va cere în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților stabilesc data şedinței comune pentru votul de învestitură, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.

Fiecare candidat pentru funcția de ministru va fi audiat, în şedință comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Dacă un candidat pentru funcția de ministru a primit aviz nefavorabil, premierul  desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate menține propunerea inițială.

Klaus Iohannis  a declarat din nou, după anunţarea premierului desemnat, că, în situația politică actuală,  alegerile anticipate sunt , din punctul său de vedere, „soluţia corectă”.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

27 Februarie 2020
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Balanţă
27 Februarie 2020
Citeşte mai mult