Luni , 5 Martie 2018

Lucian Bode, deputat PNL: ,,Brantner să-și respecte contractul!”

 În scandalul legat de refuzul firmei Brantner de a ridica deșeurile vegetale altfel decât contra cost, soluția pare a fi în contractul semnat cu ECODES.

Președintele PNL Sălaj, Lucian Bode, susține că firma de colectare a deșeurilor din municipiu este obligată de contract să ridice inclusiv deșeurile vegetale, fără niciun cost suplimentar.

,,Referitor la mult-discutatele deșeuri vegetale, cum vor fi ele colectate în Zalău, în urmă cu un an, doi ani, discutam împreună ce va reprezenta pentru municipiul Zalău acest contract păgubos încheiat de ECODES cu Brantner. Am spus atunci că riscul unui monopol, semnând un contract cu Brantner și pentru sistemul de management integrat al deșeurilor cu groapa de la Dobrin, și pentru stațiile de transfer, și pentru colectare, va duce la un monopol din care va câștiga Brantner și vor pierde zălăuanii, vor pierde sălăjenii. Ce avem astăzi? Un monopol care vine și spune: noi nu colectăm deșeurile vegetale, vă punem la dispoziție containere pentru compost etc. Este o poveste. Vreau să vă spun că articolul 19, alineatele 1 și 2 din contract, practic punctat la licitație, îi obligă pe cei de la Brantner să colecteze deșeuri abandonate pe domeniul public. Eu consider că deșeurile vegetale puse în fața curții sunt deșeuri abandonate pe domeniul public. Deci, tu vii în licitație, câștigi licitația în concurență cu alți competitori pe colectare, ești punctat că vei colecta și deșeurile abandonate pe domeniul public conform art. 19, alin. 1 și 2 care spune foarte clar cum se vor găsi soluții de către ECODES și colector, și acum vii și spui că nu mai respectăm ceea ce am semnat prin contractul încheiat între ECODES și Brantner. Eu le atrag atenția celor de la ECODES, dincolo de faptul că au semnat un contract dezavantajos pentru sălăjeni, pentru zălăuani, și extrem de avantajos pentru Brantner, să nu se joace cu aplicarea tuturor articolelor din contractul încheiat cu cei de la Brantner. Eu cred că dincolo de semnalele trase de noi, și în urmă cu doi ani, și în urmă cu un an, și acum, sunt instituții responsabile care au obligația, și am încredere în aceste instituții că se vor uita foarte atent la modul în care se implementează acest contract la nivelul județului Sălaj”, a declarat vineri deputatul Lucian Bode, preşedintele PNL Sălaj.

 

Lucian Bode vrea ca instituțiile de control să se autosesizeze

,,Eu fac un demers public către ei să respecte contractul. Cred că instituțiile abilitate să verifice dacă acest contract este respectat se autosesizează. Noi nu suntem denunțători, dar, până la urmă, cred că trăim într-o Românie normală și astfel de lucruri trebuie aduse în matca lor firească”, a punctat Lucian Bode. Potrivit art. 19 din contract, operatorul, împreună cu membrii ECODES, are obligația să identifice toți producătorii de deșeuri, indiferent de natura deșeurilor, și să acționeze în vederea creării facilităților necesare activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și deșeurilor similare.

,,Eu înțeleg că obligația este a operatorului, nu a cetățeanului”, spune Lucian Bode.

De asemenea, alin. 2 stipulează că deșeurile de hârtie și carton, de plastic, sticlă și metal, colectate separat de la toți producătorii de deșeuri din județul Sălaj, se transportă  către stația de sortare sau stațiile de transfer numai de către operatorii licențiați ANRSC care au contracte de delegare a  gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale ADI ECODES Sălaj.

,,Eu nu înțeleg de ce este foarte complicat să citești un contract și un alineat din contract care spune foarte clar că este obligația operatorului, nu a cetățeanului, să se descurce cu deșeurile vegetale”, concluzionează deputatul liberal. 

Comentariile celorlalți

sefu pe 05.03.2018 la 09:12
daca sunt prieteni cu cei de la psd .. degeaba au contracte fac numai ce veau ...

dupa ce nu ridica gunoaiele din oras ... mai si trimit harrii sa se smeneze conrtact...


ba sa semneze cei de la psd in frunte cu primarul .. ..

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Iunie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Taur
22 Iunie 2018
Citeşte mai mult