Luni , 15 Mai 2017

Judecătorul Cristi Danileţ îi învaţă pe liceeni despre răspunderea penală

Marţi, judecătorul Cristi Danileţ, doctor în drept şi iniţiatorul proiectului de educaţie juridică în şcoli, susţine un curs de educaţie juridică la Colegiul Naţional Silvania în cadrul activităţilor organizate de Colegiul Naţional Silvania Zalău în proiectul Şcoala Altfel”.

Acest curs are loc în dimineaţa zilei de marţi, în sala festivă a Colegiului Naţional Silvania, a anunţat directorul CNS, Vasile Bulgărean. Proiectul a fost realizat în colaborare cu conducerea Baroului Sălaj. Potrivit avocatului Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj, asimilarea unor cunoştinţe fundamentale în ceea ce priveşte sistemul juridic înseamnă responsabilizarea tinerilor şi garantează dreptul lor la informaţie.

Judecătorul Cristi Danileţ este promotorul proiectului de educaţie juridică iniţiat în urmă cu trei ani printr-un proiect de colaborare între Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Educaţiei prin care judecătorilor li s-a permis acccesul în şcolile din România, iar copiilor li s-a permis accesul în instanţe şi în parchetele din România. „Am încercat ca, printr-un dialog cu copiii, să le prezentăm cazuri practice pe care noi le soluţionăm, să le aducem la cunoaşterea normelor din Codurile noi care au intrat în vigoare în speranţa că numărul celor care încalcă legea se va diminua. Din păcate, statisticile pe care noi le avem sunt de-a dreptul îngrijorătoare, atât cu privire la minorii care comit infracţiuni, cât şi cu privire la minorii care sunt victime ale unor infracţiuni. Cred că în special copiii trebuie instruiţi cu privire la drepturi, obligaţii, îndatoriri, comportamente în faţa organelor statului sau organelor judiciare pentru că, încă de la vârsta de 14 ani, copiii răspund penal şi contravenţional”, a declarat Cristi Danileţ.

Precizăm că la nivelul judeţului Sălaj, proiectul de educaţie juridică s-a derulat în patru unităţi şcolare, respectiv: Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian, Liceul Teoretic Gheorghe Şincai Zalău, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. Cursurile s-au desfăşurat în regim de voluntariat, sub coordonarea mediatorului Ştefan Ştef, iar de aceste lecţii au beneficiat 21 de clase, respectiv un număr de aproximativ 550 de elevi. Manualul de educaţie juridică poate fi descărcat în mod gratuit de pe pagina web www.educatiejuridica.ro, unde pot fi urmărite şi lecţiile interactive puse la dispoziţie de iniţiatorii proiectului.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

28 Mai 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

26 Mai 2017
EUR EUR
4.5573 lei
USD USD
4.0641 lei
CHF CHF
4.1860 lei

Horoscop

Capricorn
28 Mai 2017
Esti in fata unui drum nou, dar iti lipseste increderea, de aceea e bine sa fii acompaniat in acest moment de o…
Citeşte mai mult